Când am venit în București în toamna lui 2011, știam că trebuie să mă implic activ și în altceva decât facultate, iar cea mai bună opțiune a fost asociația studenților care m-a ajutat la admitere – ASLS.

5 lucruri cu care m-a ajutat ASLS în numai 2 ani!

Cei doi ani de voluntariat m-au schimbat enorm.

  1. am ajuns să cunosc foarte mulți studenți din universitate, sau chiar din întreaga țară
  2. am reușit să iau inițiativă atunci când voiam o schimbare (cum a fost amenajarea locului de fumat sau conferința motivațională)
  3. am făcut parte din mișcarea studențească
  4. am învățat să atac idei, și nu oameni
  5. mi-am făcut prieteni pe viață, alături de care mi-am făcut sute de amintiri

Faptul că am fost implicată activ m-a ajutat să văd cum funcționează asociația și de ce are nevoie să evolueze. Implicarea mea în proiecte și activități alături de alte organizații sau în diferite internshipuri m-au ajutat să înțeleg contextul în care trăim și cum putem noi, ca studenți, să ne lăsăm amprenta.

gabrieladeleanu.ro

Noi putem crește niște oameni frumoși, implicați în societatea civilă și în problemele sociale, care să aibă competențe transversale, care să îi ajute pentru dezvoltarea unei cariere. Iată cum: prin dezbateri și discuții periodice pe diferite teme și promovarea importanței reprezentativității, mixate cu internship-uri în străinătate sau la diferite companii în țară sau schimburi de experiență.

Cuvintele cheie sunt: Reprezentativitate, Exteriorizare și Practică profesională. Un melanj între cele trei elemente ar configura profilul unui adult responsabil, pregătit pentru tot felul de experiențe și gata să-și ia în propriile mâini viitorul său.

Implicarea mea serioasă în aceste arii nu a început acum, ci cu câtva timp în urmă, și nici nu se va termina o dată cu campania aceasta. Îmi doresc să schimb ceva pentru colegii mei pentru că sunt convinsă că ei merită să facă parte dintr-un mediu care să-i inspire și să-i motiveze să se dezvolte atât personal, cât și profesional.

Urmărind direcţiile menţionate mai sus şi rămânând fidelă principiilor personale (Transparență, Încredere, Comunicare, Disciplină, Independență), sunt convinsă că mandatul meu ca preşedinte ASLS va duce la înțelegere cât mai productivă între membrii asociaţiei şi va ameliora animozităţile dintre studenţi, ASLS și conducerea facultății.

Pe site-ul ASLS poți găsi CV-ul meu ,declarația de intenție și mai multe detalii 🙂

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.