S-au făcut 5 ani de când am plecat de acasă. Sigur, am plecat la studii, nu am fugit, dar atâta timp cât mama nu-mi mai făcea ceaiul dimineața și-mi spălam singură chiloții, se pune ca plecat de acasă. Deci, sunt 5 ani de când fac cum știu eu mai bine.
Presiunea de a hotărî pentru viitorul propriu este terifiantă. Sigur, nu-ți dai seama cu fiecare decizie de moment pare să afecteze așa de mult viața, dar când te uiți înapoi, cam asta se întâmplă. Iar o dată ce conștientizezi acest lucru, nivelul presiunii crește.
Adaugă la asta influența socială. Facebook, instagram și poveștile de succes atât de frumos îmbrăcate ale cunoscuților te fac să te întrebi de ce nu ești și tu mai bine. Neștiind, bineînțeles, care a fost traseul altora până acolo sau măcar cât din poveste este reală.
Trebuie să continui, să lupți, să faci să fie bine, să nu renunți niciodată, să ajungi o persoană de succes.
Toată presiunea adunată de mai sus face ca obstacolele să devină uneori munți pe care nu ești pregătită să-i escaladezi. Și-apoi, chiar nu-ți place să mergi pe munte. Așteptările generale în schimb sunt să-l treci în timp record. Însă dacă întorci privirea stânga-dreapta, realizezi că mai sunt și alte cărări: mai puțin bătătorite sau mai puțin cunoscute, însă mai atractive și cu aceeași destinație finală – fericirea ta 🙂
Atunci e un moment în care treci peste un obstacol, fără să renunți.
Recomand de citit și articolul: Never give up
0 Comments