Ascult Șatra Benz. Am mers de bună voie la concertul lansare de album a lui Killa Fonic de Ramses 1989. M-am distrat la concertul ăsta. Mi-a plăcut să văd pe aceeași scenă pe ConnectR, Nane, Raluka, Irina Rimes și Doc. Împart același public principal (puștii sub 20 de ani), nu e nevoie de discuții prea multe.

Am dat 30 lei pe bilet la intrare și nu-mi pare rău decât că trebuie să fiu dimineață la birou.

Cu toate acestea, nu am putut să nu încerc toată seara să mă întreb ce făceam eu duminicile seara la 12, 14 sau 16 ani. Nu-mi amintesc nimic concret, deci cel mai probabil îmi făceam temele, în ultimul moment ca de obicei. Mergeam la concerte doar la Casa de Cultură din Tecuci, iar atunci erau ansamblurile locale. Ai mei mă duceau la concert poate doar la Zilele Bachus din Focșani. Singura rebeliune pe care o făceam era poate să mă urc cu picioarele pe bancă, nicidecum pe masă. Și așa erau toți copiii pe care-i cunoșteam.

Seara asta mi-a dovedit:
1. e mare diferență să crești în provincie sau la capitală
2. cei născuți după 2000 sunt o generație foarte interesantă

Gata, săptămână ușoară la muncă și la școală

Share Button
Categories: BLOG

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.