Tocmai ce am împlinit 3 ani de când am reușit să-mi iau permisul de conducere. Eram în clasa a XIIa și pe lângă orele de școală și cele de meditații pentru admitere, frecventam și orele de legislație și conducere.
Mereu am zis că sunt unele lucruri care trebuie făcute la timpul lor. Cum ar fi să înveți să mergi pe bicicletă când ești copil, că atunci ai încă curajul nebun de a te urca pe bicicletă după ce ți-ai julit genunchii. Așa e și cu șofatul. Dacă nu te apuci la 18 ani, după nu-ți mai găsești 2 luni pe care să le dai pentru asta.
Țin minte foarte bine iarna lui 2011, când am dat examenul. Afară ningea cu fulgi mari, soarele strălucea, iar Cielo pe care dădeam proba ducea lipsă de anvelope de iarnă și ștergătoare funcționale.
poza asta e mai recentă, dintr-o mașină sigură
Din fericire, în următoara perioadă am condus mașini bine echipate. În principiu, mașinile din familie – Opel Astra sau Toyota Rav4. Pe vremea când aveam iubit, mă mai lăsa și el să-i conduc mașina, numai că nu prea-mi plăcea că era pe benzină. Recunosc, eram și prea comodă.
Știți că sunt oamenii aceia care se mândresc cu sutele de kilometri pe care le-au bătut la volan? Ei bine, aflați că eu nu sunt dintre aceia. La Tecuci, mă limitam la distanțe scurte: până la Galați, Focșani sau Bacău. O singură dată am mers până la Dărmănești. Prin București, doar drumuri super-scurte. În rest, prefer să stau în dreapta și să comentez despre ce se întâmplă pe drum.
Mi se mai întâmplă uneori să m-apuce dorul de șofat, căci acasă asta era o ocupație zilnică. Și-atunci mă ghidez după câteva reguli personale simple, să iasă totul bine:
- aranjez oglinzile. nu, nu să mă machiez;
- dacă nu am mai condus mașina respectivă, verific cum e marșarierul;
- sunt atentă la pietoni nebuni (și eu fiind unul, parțial);
- mă țin departe de taxiuri;
- dau drumul tare la radio să ignor comentariile obișnuite când e femeie la volan.
Cam așa am reușit să mă mențin departe de pericole și să rămân zen la volan. În afară de câteva zgârieturi ușoare de când am fost pe dealurile de pe lângă Dărmănești și atingeri de la borduri prea înalte, toate mașinile au rămas intacte.
La voi cum e, de câte ori v-ați bușit masina?
Oli, pun pariu că ai o poveste de împărtășit!
1 Comment
Olivian · March 9, 2014 at 11:53 am
Eu, povești? Niciodată.. cred că mai degrabă scriu un articol în care să zic toate poveștile…
Faza cea mai nasoală e că mi-am dat seamă că este foarte greu să rămâi cu mașina nezgâriată în București..
cel mai trist a fost când, în ciuda faptului că de fiecare dată când parchez mă asigur să fie o distanță decentă față de restul mașinilor, închid oglinzile,etc mi-am găsit mașina lovită în aripa dreaptă.
ce vreau să fac e să stau cu vopsea între liniile de tramvai și să stropesc pe toți care se bagă în pasajul de la Victoriei pe linia de tramvai….