Eram pe tren, pe drum spre casă. Alături, doi tipi angajați la ceva agenție de pariuri. Din una în alta au ajuns să vorbească despre voluntariat. Atunci am ciulit urechile din Dubliners și am intervenit în conversație.
Pentru cei doi, era de neconceput ideea că există oameni care muncesc pentru simpla mulțumire că schimbă ceva. O dată în ei, a doua oară în lume. Iar ca ei, mai sunt mulți tare. A rămas înrădăcinată în poporul nostru ideea că voluntariatul înseamnă muncă patriotică.
Acum nu mai este așa!
În viziunea mea, voluntariatul pornește dintr-o nevoie interioară de a face ceva util societății, pentru a mulțumi cumva pentru ce ți se întâmplă. Cam cum e cu firmele care au campanii de CSR. Dacă alegi să faci voluntariat la o asociație studențească, la Crucea Roșie sau la Greenpeace, o faci pentru că se leagă de valorile tale și de direcția în care vrei tu să-ți îndrepți energia.
Bineînțeles, există și beneficii pragmatice, să zic așa:
– Experiență
Nu mai este o noutate pentru nimeni că la interviu cântărește nițel faptul că tu ai făcut voluntariat în PR și știi cu ce se mănâncă un comunicat de presă și cum să contactezi media.
– Networking
Cunoști zeci de oameni din zeci de domenii. Cred că nu mai este cazul să detaliem subiectul.
– Prieteni
Atunci când ai în comun mai mult decât un birou sau un curs, când împărtășești aceleași principii și muncești cot la cot cu niște oameni, nu ai cum să nu te atașezi de ei și să legi niște prietenii cu data de expirare la sfârșitul vieții.
– Ieși din zona de confort
Ai motivație interioară, ai oameni de încredere lângă tine, capeți și încredere să te aventurezi și să lupți mult mai intens pentru proiectul tău.
– Ești recunoscut pentru ceea ce faci
Lumea voluntarilor este relativ mică, iar dacă faci ceva foarte fain, se aude de tine și oamenii te caută să te cunoască.
Rapid, aici enumerat 5 motive pentru care nu e chiar atât de rău să muncești fără remunerație.
0 Comments