Nu citi ce nu-ţi place. Filosofia e liberă de obligaţii. Frumuseţea ei e că se poate începe de oriunde. Nu e o ştiinţă şi n-are nici măcar o definiţie. Îţi place Descartes? Începe cu Descartes. Te pasionează problemma devenirii? Începe cu ea. Dar să ştii că începi. Ce e filosofia, asta ai s-o înveţi pe drum. Căci pleci acum, pleci spre o lume pe care o poţi găsi oriunde ai pleca. Nu există cale regală pentru matematici, spune Euclid unui rege; dar rocmai că există, şi pentru matematici şi pentru ştiinţă: e calea regală a raţiunii, calea logicităţii. Nu se poate învăţa matematica decât într-un fel, iar asta înseamnă calea regală. Dar filosofia n-are aşa ceva. Ea se poate învăţa de oriunde, căci n-are calea regală a raţiunii, ci căile nestiune ale inimii.
De aceea, nu veni aci fără dragoste. Cartea nu e un pensum, iar gără dragoste nu face nimeni cultură şi, în orice caz, filosofie. Evident, sunt atâţia eruditi vrednici, fraţi ai fiului risipitor, care fac cultură fără dragoste. Dar vehiculează noţiuni, mai degrabă decât fac cultură.
De aceea, nu citi pe Kant. Ştiu totuşi că, până la urmă, trebuie citit Kant. Şi chiar că trebuie cititi de mai multe ori. Dar astăzi nu-l citi. Fă ce-ţi place. Oar dacă-ţi place filosofia, vei găsi cândva pe Kant. Nu-l vei găsi? Nu ţi-a plăcut filosofia.
Fragment din Jurnal filosofic de Constantin Noica, găsit în manualul de filosofie.
0 Comments