Am luat bilete pentru numele din distribuție, recomand Vestul Singuratic pentru poveste, jocul actorilor și energia cu care m-a lăsat overall.

Mai auzisem de acest spectacol că este bun. Se joacă din 2015 la Teatrul Notarra, doar că mai rar, sala este mică, așa că prinzi locuri după noroc.

Piesa Vestul singuratic este scrisă de Martin McDonagh, iar la Notarra o vedem în Regia lui Cristi Juncu, scenografia: Carmencita Brojboiu.

Distribuția în care am prins-o a fost
Coleman – Florin Piersic Jr.
Valene – Vlad Zamfirescu
Welsh – Andi Vasluianu
Girleen – Corina Dragomir

Durează 3 ore cu pauză, să ai o sticlă cu apă la tine.

Avem 2 frați, un preot și o fată care ne conturează povestea unui sat întreg.

După cum sugerează numele autorului, acțiunea se petrece undeva în Irlanda, dar ar putea fi oriunde pe lumea asta unde sunt 2 frați care nu se înțeleg prea bine. Noi vedem o versiune foarte raw, dură, cu jigniri, cu multe înjurături, nu este pentru suflete sensibile. Se întâmplă ca discuția să fie într-o familie săracă cu oameni needucați, dar principiul se aplică oriunde apar banii. Compară cu Succession și ajungi tot acolo.

În plus, mie mi-a amintit de multe povești de la țară, cu ăia care beau mult și se ceartă. Pe care îi evită lumea. Dar care sunt oameni cu gânduri, probleme și necazuri ca oricare altul.

Merită să urmărești biletele aici și să mergi la piesă. Spune-mi când, că mai merg și eu o dată.

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.