Zilele astea am prelungit cu 1 an domeniul maidofhonor.ro. Încă nu știu cum îl voi folosi mai departe.

Anul trecut m-am hotărât să fac un business pentru domnișoare de onoare. Adunasem puțină experiență din teren, ascultam poveștile altor prietene și mi s-a părut că e o nișă utilă de explorat.

Ideea de domnișoare de onoare în sensul modern a ajuns la noi recent, prin pop-culture, și încă mai sunt lacune. De la alinierea așteptărilor la a ajuta mireasa. Am trecut prin diferite situații complicat de gestionat. Fiecare are ego-ul său, fiecare crede că are dreptate în felul ei. Știu întâmplări cu tot soiul de nemulțumiri, cu prietenii încheiate după nuntă, cu certuri între domnișoarele de onoare.

Dincolo de aspectul mercantil al domeniului, cred că acest concept este despre prietenie și susținere între femei. Într-o zi specială, pentru o anumită femeie.

Cu Maid of Honor, aveam în cap 2 momente care să întărească prieteniile și să ofere încredere miresei:

  • Petrecerea de burlăcițe: o ieșire cu fetele, așa cum se simte mireasa bine: picnic sau club, citybreak sau maraton de SATC. Să fie creat un mediu relaxant, unde să se discute liber despre nuntă, căsnicie, viitor, temeri.
  • Nunta: domnișoara (domnișoarele) de onoare ar trebui să fie disponibile pentru orice are mireasa nevoie: de la condus la machiaj, la ținut legătura cu diverși furnizori, la a-i ține rochia să poată face pipi.

Așa că vara trecută mi-am luat domeniu și am pus la punct un plan de acțiune. Mi-am petrecut toamna și iarna documentându-mă de furnizori și parteneri. La puțin timp, m-a sunat cineva de la Arena Leilor, să merg să prezint produsul. Credeau că facilitez închierierea de domnișoare de onoare, ca în State. Nu cred că suntem pregătiți cultural pentru asta, dar dacă vrea cineva să exploreze ideea, măcar sună atractiv.

Tot prin toamnă am început cu partea de educare, unde m-a ajutat o prietenă. Să scriem articole unde să povestim din învățăturile noastre. Erau în plan interviuri, planuri de petrecere, multe.

Apoi a venit martie și coronavirus, am zis că se poate continua cumva. Pe grupurile de mirese, foarte multe femei erau stresate de amânarea sau chiar anularea nunții. Am vrut să fac petreceri virtuale (pentru burlăcițe sau nu), tot în sensul susținerii comune, a avea un spațiu sigur unde viitoarele mirese să-și poată vărsa oful. Dar mi-au fost tăiate brusc și neașteptat aripile într-un grup de organizare, că nu era momentul de petreceri, fie ele și virtuale.

O fi fost așa, sau poate aș fi găsit grupuri cu care să colaborez. Însă am intrat într-o zonă de amorțire în care nu știam dacă are sens să continui. Cumva, cred că încă sunt acolo.

Deocamdată, am plătit încă un an de domeniu. Vedem cum va evolua proiectul.

sursă foto

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.