Acum vreo 10 ani, se făcea că mă înscriam la Avon. Sub numele lui tata, că mai aveam până la 18 ani. Era o perioadă frumoasă pentru această activitate, femeile începeau să caute lucruri bune, iar companiile precum Avon sau Oriflame aveau produse din toate categoriile de preț. În anii aceia părea că toată lumea e reprezentant Avon. Asta însemna și că toată lumea putea învăța câteva lucruri importante. Uite ce am învățat eu:
Termeni precum comision și discount
Economia nu a fost materia mea preferată, dar am priceput termenii ăștia cu ușurință, mai ales că în funcție de asta, primeam eu bănuții.
Că trebuie să ai o relație bună cu clientul tău
Pentru a genera vânzări, trebuie să știi ce vinzi omului din față ta, în funcție de nevoile pe care pare să le aibă (nu poți oferi produse anti-rid adolescentelor). Apoi, trebuie să reții ce a comandat în ultima perioadă, pentru că nu-i poți propune același tip de produs de 2 ori la rând.
Că poți face bani, dacă chiar muncești
Probabil că această a fost una dintre primele ocazii în care femeile casnice puteau face un ban în plus la ele în sat. Pe măsură ce își dădeau seama că pot fi independente cât de cât, își doreau să muncească mai mult pentru ele.
Că poți învăța ceva la orice vârstă
Cum să faci vânzări, cum să conduci o echipă, cum să ții traininguri, cum să machiezi alte persoane-oricâți ani ai, din orice mediu vii. Aveam colege de toate vârstele, din toate domeniile. Unele făceau Avon full-time, altele ca “side hustle” (înainte să fie la modă). Diversitate cât cuprinde, beneficii în funcție de munca ta.
Nu sunt lucruri cu care m-am trezit peste noapte, ci pe care le-am înțeles de-a lungul timpului. Din fiecare acțiune pe care o aveam în public, din întâlnirile cu echipa, din activitățile generale unde apăream sub numele unui bărbat. Am ales doar să scriu acest articol acum pentru că mi se pare că e o perioadă în care multă lume așteaptă să pice banii de sus, cu tonele eventual, fără că ei să miște un deget, căci munca e cumva o rușine. În ziua de azi, muncă e la îndemână oricui, există ceva pentru fiecare, trebuie doar să fii puțin serios in legătura cu asta.
imagine via pagina de facebook Avon
0 Comments