Astăzi, 10 ianuarie, împlinesc 4 ani de când m-am înscris la Clubul Sportiv Akikai. În 2008 încercasem tot felul de chestii, cursuri, instrumente muzicale. Nu-mi ieșea nimic. Pe la sfârșitul lui noiembrie am fost la un spectacol al celor de la Akikai, am văzut ce fac și am zis că “de la anul mă apuc și eu de karate!”. Cred că a fost singura dată când m-am ținut de cuvânt la faza cu “de mâine/luni/ianuarie” :))

M-am dezvoltat tare mult datorită mișcării marțiale. Dincolo de faptul că acum pot să fac șpagatul, iar înainte eram “o scândură” (așa a zis mama la o ședință), m-a făcut să apreciez altfel oamenii care fac chestii mișto. Am realizat cât de adevărată este sintagma “după muncă, și răsplată”, pentru că degeaba ai un talent înnăscut, dacă nu ți-l cultivi. Îmi pare rău doar că nu m-am trezit mai departe să mă apuc de sport. De vreun an și jumătate nu mai fac treabă serioasă și-mi pare rău. Acum mă trezesc ținând discursuri motivaționale colegilor care au rămas, în care le zic cât de șmecheri sunt ei și de ce să nu se dea bătuți.

De când sunt în București am mai frecventat câteva săli, specializate pe un stil: Capoeira, Kick-box, Wushu. Mi-au plăcut, dar ceva lipsea. Sau poate mă obișnuisem cu o altfel de predare, nu știu.

Akikai este o mare familie și mulțumesc tuturor celor pe care i-am cunoscut acolo că m-au ajutat necondiționat de fiecare dată când aveam nevoie! Domo Arigato Gozaimashita!

Share Button

1 Comment

personal blog & photo gallery | Înapoi în dojo · June 9, 2013 at 6:39 pm

[…] rămas în schimb colegii de la sală. Prieteni cu care am crescut, cu care m-am dezvoltat și care m-au ajutat. Într-un dojo în care […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.