Cred că am mai scris de câteva ori de toate beneficiile pe care le ai atunci când faci voluntariat într-o asociație (studențească, mai ales). Acum scriu iarăși pentru că am văzut un video pe zf.ro, din care am aflat cum studenții preocupați și de aspecte extra-facultate, au șanse mai mari de reușită în carieră. și că studenții de 10 vor ajunge angajații studenților de 8.
Este asta o noutate, o știre pentru voi? Normal că nu! Este normal ca studenții să-și dorească să se dezvolte personal și profesional cât mai mult. În facultate nu se învață abilități de baza pentru un viitor angajat, cum ar fi: lucrul în echipă sau vorbit în public! Iar atunci când se încearcă asta de vreun profesor, studenții nu știu cum să reacționeze pentru că, ghici ce!, nu sunt obișnuiți cu asta!
De cele mai multe ori ne găsim în partea superioară a piramidei. Profesorul vine, ne citește informații de pe slide-uri, eventual se mai adaugă și niște imagini și aia e. Dacă mai e timp, se trece și la partea de întrebări și discuții.
Voluntariatul ce face în schimb? Te trece prin toate etapele, pentru că în cadrul unei organizații ajungi să crești în ierarhie (sau doar în vechime) și îi înveți si pe cei din jurul tău. Astfel, tu ieși câștigat.
Se fac aproape 3 ani de când sunt studentă și trebuie să recunosc cu încântare că mentalitatea profesorilor s-a mai schimbat și înțeleg nevoia voluntariatului.
Acum, mă gândesc că or ajunge din greșeală aici și profesori care nu vor încă să accepte ca studentul să aibă și preocupări extra. Dumneavoastră, stimați profesori, vă spun că timpurile s-au schimbat, că investiția în cercetare scade și că studenții vor lucruri cât mai practice, pe care să le aplice într-un job. În plus, acești studenți vor crește în adulți responsabili ai societății, pentru că au ajuns să înțeleagă ce înseamnă implicarea civică.
0 Comments