de ce să mă mai plâng?
gata, ştiu! azi de cei plictisiţi de ‘toată tâmpenia cu sărbătorile’. mai e şi categoria aia de pseudo-înnebuniţi după Crăciun, da’ ăia se mai acceptă.
însă, cei care cască şi se uită la unghii numai când aud ceva din câmpul semantic ‘Crăciun’ (moş, cadouri, brad, orice) mă enervează la culme. ei sunt din categoria celor care refuză orice formă de tradiţie şi conservatorism.
fast foods, fast thinkers, fast lovers caracterizează omul modern. iar cel român este, aş completa eu şi fast changers- preia orice nimic, inghite orice noutate, fără să mestece.
da, este o modă în a refuza ceea ce este vechi. lucru care mă duce la nihilismul lui Bazarov [Turgheniev/Părinţi şi copii], care era însă bazat pe nişte cunoştinţe şi principii solide. azi nu punem poze pe facebook cu familia ca nu dă bine, în cazul celui numit mai sus, instituţia familiei nu exista pentru el.
vrem să fim cool, precum cei din filmele americane, însă păcat că-n filme nu apare decât partea bună, rar şi cea rea. şi bineînţeles, binele învinge mereu, însă astea-s basme şi filme comerciale, cei trecuţi prin viaţă ştiu că nu mereu este totul corect, iar dreptatea este extraordinar de relativă.
revenind la ideea principală. nu îmi place că se ascultă colinde de la 1 decembrie, că s-au decorat clădirile şi oraşul cam tot de atunci, că Moşu’ apare în cele mai kitchioase forme posibile (încă mă mai străduiesc să o conving pe mama să- dea jos Moşu de la balcon). însă îmi place la nebunie Ajunul cu împodobit de brad, cu tata care trebuie să pună vârful la brad, cu cei din corul bisericii care vin târziu şi ne colinđă, cu micul dejun din ziua de Crăciun.
0 Comments