11/52 – Spovedania unui preot ateu – Ion Aion

Sunt lucruri pe care le avem cu toții în minte. Creștem cu niște cutume, le luăm de bune, ne facem cruce fără să ne gândim când trecem prin față unei biserici, atârnam icoane în mașini și case pentru o protecție divină. Astăzi voi scrie despre o carte care sigur va nemulțumi pe unii dintre voi.

“Spovedania unui preot ateu” a atras atenția tuturor oamenilor din țara asta și prin asta cred că a dovedit cât de mult ne raportăm cu toții la religie. Apoi, a mai fost și clipul din cadrul reportajului celor de la Recorder care a făcut turul internetilor-un monolog al preotului care își explică motivația din spatele cărții.

Spovedania unui preot ateu – Editura Curtea Veche

Pentru mine, a fost o lectură utilă pentru că a lucrat pe niște gânduri pe care eu le aveam deja încolțite în mintea mea. Religie versus credință. Unde intervine Dumnezeu și unde omul prin cunoștințele sale (medic, inginer, salvamar). Cartea este narată la persoana întâi, de preot, fix ca o spovedanie. Așa cum povestește de enoriașii săi, așa și “preoțelul” sare de la o idee la altă în cadrul spovedaniei.

În contradicție cu multe așteptări, în carte nu este vorba de bani, de scandaluri, și de alte “păcate” pe care le-ar face cineva în sutană. Mai degrabă, arată ce job “lumesc” are un preot, cum gândurile și anatomia sunt la fel că la orice alt individ. Despre cum îți zboară mintea când robotești și faci asocieri neașteptate. Despre ce faci atunci când ești pus într-o situație absolut cretină.

În final, am înțeles că religia și credința sunt două lucruri diferite, iar eu aveam de gând să predic doar despre cel din urmă. Religia este o teorie, o sumă de idei mai mult sau mai puțin valoroase; credința este cam aceeași indiferent de apartenență religioasă, se naște și moare odată cu fiecare credincios.

 

(religiile) toate au în comun același motor, anume aroganța străveche a omului că el ar fi centrul universului și, drept urmare, nu se poate să moară.

Ce mi s-a mai părut interesant la cartea asta e că subiectul se poate transpune peste orice domeniu din țara asta. Am crescut și trăim cu anumire direcții de viață și ne dăm seamă că nu sunt cele potrivite pentru evoluție-personală și generală la nivel de societate. Ne revoltam sau plecăm din țara, facem parte din același sistem cu toții.

Căci trăim într-o lume ale cărei fundamente de gândire și a cărei structură datează dintru-n trecut mult prea îndepărtat-de la religii, de la formele de organizare politică și socială până la marile așteptări umane-o lume atât de veche și atât de greșită astăzi, încât eu nu mi-aș fi iertat niciodată să fi trăit într-o astfel de lume doar acceptând-o până la capăt, fără să fi încercat măcar să mă delimitez de ea.