Bucuriei plecărilor, plimbărilor, călătoriilor, toată lumea este entuziasmată când vine vorba despre asta. Însă se zice că nu e bine să te bucuri prea tare, că s-ar putea să nu se mai întâmple.
De când am mai ‘crescut’ am renunţat să mă entuziasmez foarte mult când se întâmplă ceva ori când plec undeva.
Prima cauză ar fi părinţii. Cât încă depinzi de ei şi banii lor, degeaba vrei tu să te duci la o petrecere ori la un concert, dacă nu eşti finanţat.
Apoi ar fi alte cauze externe precum vremea, amânarea sau anularea de parți mai ‘înalte’ sau motive de sănătate. Da’ aproape mereu când te bucuri foarte foarte foarte mult pentru ceva, se întâmplă ceva să nu se mai întâmple şi să fii apoi foarte foarte foarte dezamăgit.
Ai mei părinţi mereu se întreabă cu cine semăn aşa ducace, pentru că abia aştept o ocazie să plec de acasă. Şi mă bucur de fiecare dată. Însă mai mult în mine [mere mi-amintesc de revelionul’07/’08 pe care trebuia să îl petrec cu nişte prieteni, însă…] şi să mă exteriorizez atunci când se întâmplă cu adevărat.
0 Comments