Trăim vremuri istorice și parcă nu ne mai dorim asta. Decada asta a început într-un mare fel, anii 20 vor căpăta alte atribute. Acum doar 100 de ani se termina primul război mondial, pe-atunci se nășteau bunicii mei. Dacă ne uităm de-a lungul lecțiilor de istorie, nu prea au fost vremuri de pace. În ultimii 3400 de ani, au fost doar vreo 268 de ani pe pace, adunat*.

Iată că acum a venit mai aproape de noi. Și de fapt nu apropierea ne panichează, nu faptul că se întâmplă în Europa. Ci bagajul emoțional pe care l-am preluat de la generațiile trecute, frica de ruși, de soldați, de război.

Iar acum aș vrea să abordez câteva teme peste care tot dau în plimbările mele pe internet. Nu cred că vor schimba părerea nimănui, nu am o pregătire în domeniu, scriu doar ce cred.

Să ne uităm la istorie

“Dar ucrainienii câte ne-au făcut nouă!!”

În ce regim, în ce perioadă, cu ce președinte? Cum am sprijinit românii din Ucraina, ce am făcut noi între timp pentru a ne proteja minoritățile, chiar și ucrainiene? Apoi, cum va integra România miile de vecini care se stabilesc aici, ca să le arate o lecție de cum se face?

Paiul din ochiul celuilalt

Pentru că tot judecăm ce-au făcut unii și alții. Noi cum vom fi noi mai buni? Pentru că mi-e teamă de violența și anarhia din România, în astfel de condiții. Noi nici pe pace nu avem orașele curate și apă caldă, acolo sunt încă întreținute. Și nu zic că acolo nu se jefuiesc casele părăsite, că la ei nu sunt hoți. Zic doar de chestiunile normale care ne depășesc capacitățile, se pare.

Frustrarea conducatorilor români

Privind liderii din Ucraina, de la președinte la ministrul transformării digitale la primarul Kievului, parcă aș pleca și eu la luptă. Și compar – că n-am cum altfel – cu liderii români și văd niște grăsuni buhăiți și plictisiți de viața. Impostori, cu diplome false, care nu au cum să facă vreodată ceva pentru poporul ăsta pe baza studiilor lor. Că de-aia o amenință toți pe Emilia Șercan, că le dovedește tuturor prostia, faptul că sunt în niște scaune în care nu au ce căuta.

Mai departe, se cascadează frustrarea. Că nu sunt refugiați din ăia rupți în cur, nu sunt cu nimic mai prejos decât noi. Ba chiar din contră, aș îndrăzni. Și orgoliul românului e mare. Nu suportă o mașină mai scumpă, chiar dacă restul vieții omului ăluia s-a dus naibii.

Americanii-s de vină

Sunt prima care mă enervez la filmele americane care fac din ruși veșnicul inamic. Au făcut și americanii destul de multe orori. Dar, dacă aș fi vrut să le-o arăt eu rusia americanilor, aș fi făcut din țara mea cea mai șmecheră, cu bunăstare pentru toți, turism excelent, să vrei să vii la mine în țară și să te aleg eu. Războiul și violența nu mai pot fi metode de arătat puterea în era modernă.

Dus intenționat în derizoriu

Totul trebuie luat cu un dram de sare. După discursul lui Zelensky din Parlament, a vuit internetul despre ce sunet prost a fost și că tehnologia noastră e praf. Nu despre atrocități, nu despre Bucha, nu despre ce putem face noi.

Plus alte detalii inutile, că ce fac unii, ce zic alții. Toate astea scad importanța acestui eveniment. Nimic nu se întâmplă de la sine, unele conspirații merită atenție.

Discurs anti-feminist

“Unde sunt acum feministele să-și ceară egalitatea, că bărbații sunt obligați să intre în armată.”

Aceasta nici măcar nu este o dezbatere în capul meu. Nu putem să luăm situația războiului ca o stare normală. Familii sunt destrămate. Părinți, bunici, copii, căței și pisici își pierd brusc acasă al lor. Toată munca și agoniseala dispar. Relațiile cu cei apropiați – dispar. Inclusiv cu prietenii. Căsnicii, prietenii, se duc naibii. Nu contează ce sex ai. Poate fi maică-ta care suferă după tine, poți fi tu care plângi după taică-tu.

OK, vorbim despre siguranța femeilor pe stradă, sau că în mediul profesional ar trebui ascultate. Sau despre glumele că femeia e cea mai util aparat electrocasnic sunt mega ultra expirate și încă sunt spuse. Asta e realitatea de zi cu zi și starea normală la care ne referim. Războiul nu-și are locul în această discuție, decât dacă ne referim la violuri.

Razboi nu ar trebui sa mai existe nicaieri pe lume.

Războiul distruge și bărbați și femei. Distruge familii, căsnicii, prietenii. Nu cred că ar trebui nici să glumim pe seama subiectului. Știu că unii folosesc gluma ca metodă de gestionare a stresului. Doar că atunci când iei ceva în derâdere, îi scazi din importanță, devine ceva uzual și pufff ne obișnuim cu efectele.

Războiul distruge tot.

Nici măcar nu simt nevoia de a justifica asta. Nu înțeleg cum în zilele noastre, banii și influența să țină încă milioane de oameni în subzistență și chiar în război. Lupta cu furcile nu ar trebui să mai existe.

Iar adevărul adevărat poate ni-l vor arăta timpul și istoria. Până atunci, să facem BINE cât putem.

imagini de la Vadim Ghirda

Share Button
Categories: BLOG

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.