Am fost de dimineață până la mega și așteptând la semafor, mi-a atras atenția ceva colorat în iarbă. Un furtun negru ieșea din pământ cu unul alb și unul albastru care ieșeau concentric din el. Primul gând, în miopia fără ochelari e că-i un evil eye pe jos.
Așa de mult m-am obișnuit să văd cele 3 culori peste tot luna trecută, încât acum doar cu ochiul le asociez.
În septembrie am fost într-o stare de contradicție continuă:
- cât mai e de lucru versus câte locuri mai sunt de văzut
- cât să mai mănânc versus uite cât m-am îngrășat (2,5kg 🙂 )
- mai am nevoie să stau versus dar măcar la o plimbare să mai ies.
Toate astea pentru că în septembrie am locuit în Creta, acea insulă din Grecia. Periodic, facem chestia asta în care plecăm de acasă și muncim în alte locuri. Astfel încât în pauza de masă, în loc să ies până la mega, ies până pe plajă sau într-un centru vechi antic.
Anul trecut, am mers în workation în Salonic și am descoperit toată zona Halkidiki. Anul acesta am continuat cu Creta, mai ales că avem un prieten care locuiește acolo și mereu ne spunea cât de minunată este insula.
Iar după o lună de zile, am înțeles la ce se referă.
Am locuit într-un apartament în Heraklion, aproape de centrul orașului. A fost destul de mare, cu masă înaltă pentru lucrat, nu doar măsuță de cafea, iar internetul a funcționat de minune.
Cu o micuță Fiat Panda închiriată, am reușit să explorăm aproape toată insula. Voi reveni cu detalii tehnice despre locurile pe unde am umblat separat. Dar este o insulă mare și a fost nevoie să luăm câte o seară de cazare și în Sitia și Chania, pentru a explora pe îndelete estul, respectiv vestul acesteia.
Acum sunt lovită de melancolie pentru un loc care m-a făcut să mă simt confortabil foarte rapid. Dau vina pe oamenii primitori, care se bucurau să audă că suntem din România. Pe peisajele magice, atât cu plaje, cât și cu munți. Și pe mâncare, întotdeauna.
Și poate că o fi și acel ochi magic care m-a vrăjit.
0 Comments