Probabil este greșit să scriu despre asta taman astăzi, în Sfânta zi de Duminică. Probabil este greșit să gândesc asta cu totul. Însă probabil nu este atât de greșit ca din când în când să faci un pas în spate și să privești imaginea în ansamblu.
Am fost constrânsă de împrejurări și ieri a trebuit să merg la biserică. Dacă în urmă cu doar câteva luni scriam despre pacea interioară care vine o dată cu credința, mi-am dat seama că eu mă raportam la cu totul altceva. Pe de o parte aveam motive familiale, amintiri și obiceiuri, iar pe de altă parte era o liniște pe care eu o găseam în interior, iar urmările le vedeam reflectate cumva în relațiile cu ceilalți, în funcție de circumstanțe.
Ieri am fost la biserica din satul meu, unde a adus preotul o icoană făcătoare de minuni. Toată lumea se înghesuia și îngenunchea în curte, în fața preotului. Apoi, în biserică, când lumea stătea la coadă să pupe minunea, o fetița de 8 ani era supărată foc pentru că nu apucase să-și pună o dorință. I-am explicat că o dorință se poate împlini și dacă nu o pune în momente din astea, ci trebuie doar să creadă mult mult în ea. Și am făcut-o să zâmbească. Tot evenimentul m-a convins că nu este ceva cu care eu eram de acord.
weheartit.com
Nu spun că este greșit să faci asta. Fiecare interpretează credința și spiritualitate în functie de nevoile sale. Un prieten mi-a spus că spiritualitatea este ceva personal care se potrivește cu fondul tău spre deosebire de religiozitate, ce reprezinta un set de reguli ce sunt urmate la fel de catre toti.
Probabil că am ajuns la momentul în care am realizat că regulile pe care le respectă ceilalți nu sunt valabile și pentru mine și dacă mi-aș interzice ceva, creierul meu ar acționa exact împotrivă. Am ales să mă raportez la iubire ca principiu de viață. Iubire față de familie, față de prieteni, de colegi, de animale, de natură.
Cât de greșite sunt aceste gânduri?
0 Comments