Mihail Bulgakov este un autor reprezentativ al prozei rusești de la începutul secolului XX, iar stilul său satiric și plin de misticism este inconfundabil.
Acțiunea începe dintr-o neglijență birocratică, care-l aduce în pragul nebuniei pe Korotkov. Acesta încearcă pe parcursul întregii narațiuni să demonstreze că la mijloc a fost o eroare, însă eforturile sale rămân zadarnice.
Korotkov se află mereu pe fugă: mai întâi după șeful său și apoi pentru a-și reface actele pierdute, însă nu are niciun rezultat nici în cea de-a două problemă. În cele din urmă, își pierde cu totul indentitatea. Eroare care se comite la transcrierea numelui său, perindarea amețitoare, prezentarea unor instituții care își schimbă mereu sediul, toate aceastea amplifică și mai mult încurcăturile în plasa cărora se zbate personajul. Goana aceasta se transformă într-un labirint grotesc al lumii exclusive și date peste cap al instituțiilor statului.
Ultimul capitol al nuvelei descrie urmărirea lui Korotkov de ceilalți participanți la acțiune. Apar și alte personaje, ritmul narațiunii devine tot mai trepidant și se aglomerează multe amănunte fantastice.
Protagonistul Diavoliadei pare a fi singurul om normal într-o lume nebună, halucinantă, populată de strigoi și roboți. În cele din urmă, această lume va pune stăpânire pe el, Korotkov devenind o simplă jucărie în mâinile unor forțe demente și atotputernice.
***
Nu sunt fana stilului bulgakovian, însă recomand acestă poveste cu o evoluție exagerată pentru a observa cât de mult se aseamănă cu goana lui cu goana noastră zilnică după acte și excesele sale de nebunie cu crizele noastre de nervi.
0 Comments