O nouă provocare

Am ajuns la concluzia că îmi place să mă chinuiesc singură. În ediția de luna aceasta – 21 de zile fără junk-food. Lejer aparent, dar lista cu toate NO îți schimbă opinia. Am mai încercat să fiu vegetariană și nu am rezistat prea mult. Am mâncat chiar cea mai rea Read more

Iubesc ușor

Sunt o scorpie adevărată din naștere. Zodia o spune. Paradoxal, nu întotdeauna sunt rea(listă) cu lumea și uneori chiar mă atașez ușor. Iubesc ușor, să zic așa. Recent am descoperit că mă atașez repede de băieți. Nu de toți, firește. Și nici de cei cu care mă cuplez neapărat, că Read more

Miopie

Cobor la metrou. Un val de căldură mă inundă. Ah, parcă mi se mai dezmorțesc degetele. E ceva lume pe peron, oare când ajunge metroul? Și atunci mă lovește! Stau între două panouri pe care scrie când vine următorul tren și eu nu înțeleg nimic. Adică, văd Anghel Saligny, dar Read more

Voluntariat în Africa

Ieri am fost la un ședință de informare despre voluntariat în Africa și India. Scurt și la obiect. Da, mă tentează să plec 6 luni în Africa sud-sahariană sau în India. Nu-mi pasă de șopârlele care umblă pe pereți, ele mănâncă țânțarii care împrăștie malarie. Marie, una dintre coordonatoarele din Read more