Toamna se numără bobocii, toamna numără și ASLS bobocii care vor să-și dedice din timpul personal, voluntariatului. În ultima perioadă au fost interviurile de grup, interviurile individuale cu noii posibili recruți. Mă tot uitam la boboci, cum încercau să impresioneze, să nu facă vreo greșeală, să dea bine în ochii noștri. Și mi-am amintit de mine.
Am aplicat la ASLS pentru a-mi ocupă timpul și cu altceva decât cursuri. La început eram destul de neîncrezătoare. Am privit oamenii printr-o lentilă ce-i transformă în buni sau răi (pentru mine) și nu dădeam șanse oamenilor pe care nu îi plăceam. Eram destul de furioasă pe tot, mă enerva orice lucru mărunt. În principiu nu-mi plăceau mulți oameni și mă certăm destul de des cu colegi și nou-cunoscuți. Sunt sigură că mulți nu mă plăceau și încă nu o fac, dar nu îi învinovățesc, sunt o fire destul de dură.
Din fericire, oamenii de la ASLS m-au acceptat și grație proiectelor în care am lucrat cu ei, am învățat că nu e bine să te grăbești în concluzii. Am aflat că fiecare te poate învăța ceva. Am aflat că sub o caracteristică principală aparent negativă, se pot afla zeci de calități. Am învățat să am răbdare cu ceilalți colegi, să nu mă enervez că ceva nu iese bine din prima,
să nu mă enervez când oamenii cu care lucrez nu reacționează atât de repede pe cât aș vrea, căci toate se întâmplă cu un rost.
Vreau să cred că într-un an mi-am făcut prieteni cât alții în patru. Iar eu nu acord statutul de ‘prieten’ oricui. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost primul an în facultate fără ASLS. Mai mult, nu știu unde aș fi găsit atâția oameni care să mă ajute la cărat 😀
Cred că ne putem dezvolta doar dacă ne înconjurăm de oameni cu care împărtășim aceleași pasiuni și de oameni de la care să “furăm meserie”, să învățam. Am citit la un moment dat undeva că viața este prea scurtă să învățam din propriile greșeli. Poate nu o fi așa complet, dar sunt convinsă că nu istoria se repetă, ci oamenii continuă să facă aceleași greșeli.
0 Comments