Lisabona are LxFactory. Oslo are Grünerløkka, mai ales pe lângă Blå. Londra are chiar mai multe zone. După ce văzusem la alții, mă gândeam ce tare ar fi să am cum să avem și la București o zonă care să expire artă și creativitate. Va exista, grație Romanian Design Week.

Evenimentul este la a cincea ediție și promovează toate industriile creativ locale. Va avea loc în perioada 20-28 mai și va include peste 30 de evenimente. Potrivit designist.ro,

Cartierul Creativ vizează implicarea unor instituții de învățământ superior creativ, instituții de cultură, teatre & cinematografe, ateliere, studiouri & agenții, magazine, restaurante, cafenele, hoteluri, precum și a administrației publice. În timpul RDW 2017, CC va găzdui o serie de evenimente speciale, organizate pentru a oferi vizitatorilor o primă experiență în noua destinație a orașului, precum și conferințe și dezbateri ce vor aduce în discuție diverse modele de cartiere creative din lume și scenarii posibile pentru dezvoltarea primului cartier creativ al Bucureștiului.

Cartierul Creativ va fi spațiul central a Romanian Design Week anul acesta, cu centrul pe strada Grigore Colbăcescu nr. 45. Ca orientare geografică, e pe lângă graffitiurile alea cool de la intersecția Buzești cu Calea Plevnei. Am umblat vreo 2 ani prin zona aceea și trebuie să recunosc că este foarte ofertantă creativ, mai ales situându-se între școlile de artă. Din păcate, Cartierul Creativ va exista pe perioadă determinată, iar în spațiul respectiv va fi deschis ulterior un Mega Image Concept Store.

Uite aici harta Cartierului, aici mai multe detalii despre RDW, iar aici câteva evenimente colaterale.

Eu voi face un experiment cu ocazia asta și voi experimenta Bucureștiul ca un turis în perioada respectivă. Noua perspectivă îmi va atrage atenția asupra unor lucruri pe care poate deja nu le mai iau în seamă. Te invit și pe tine să încerci 🙂

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.