Cred că procesul maturizării este strâns legat de acceptarea diferențelor între tine și ceilalți oameni, care poate-ți erau prieteni până deunăzi.
Mi se pare absolut normal să nu gândesc la fel ca ceilalți. Locurile în care am crescut și experiențele prin care am trecut sunt diferite față de locurile și experiențele celorlalte persoane. Conștientizarea acestui lucru și apoi asumarea unor acțiuni care să nu te facă pe tine să suferi și nici pe ceilalți să nu-i rănească e un al lucru al naibii de dificil. Căci suntem egoiști și individualiști și dorim mai întâi binele nostru, al familiei și al prietenilor noștri și abia apoi al celor străini. Într-un fel, e normal să fie așa: trebuie să fim noi bine pentru a-i ajuta apoi pe ceilalți – sau cel puțin așa suntem învățați de flight-attendants în timpul fiecărui zbor.
De la binele propriu la binele comun e cale lung și nu chiar ușoară de străbătut. Nu vrem să depunem prea mult efort sau măcar nu mai mult decât aproapele nostru. Nu facem compromisuri și avem așteptări pe măsură. Profit maxim, efort minim. În vânzări, acțiuni și sentimente.
Cheia succesului cred că este să fii conștient de profitul pe care vrei să-l obții, de cât bine vrei să beneficiezi și de cum poți ajunge acolo, realist și matematic vorbind. Iar această conștientizarea ne ajută încă o dată la maturizare și la a trece de la tânăr la adult.
0 Comments