Azi, de cu dimineață, am plecat din Gara de Nord către stațiunea preferată de la mare a studenților – Costinești – unde profit de taberele studențești. Am dormit mai toată călătoria, care oricum nu a avut o întârziere foarte mare.

Am ajuns la Hotel Cris, unde am dat peste o mare harababură, a trebuit să așteptăm până la 3 să ne cazeze și încă ceva timp până când terminau toți de completat tabele în 7 exemplare. În cameră, ne așteptau trei paturi suficient de mari, un televizor mic, legat la singura priză din cameră și un balcon mare. În baie nu ne așteptau nici prosoape, nici hârtie igienică, dar hey! măcar era curat.

Prânzul l-am luat la Springtime, se pare că e deschis recent și aici. Au și parte  plimbă-tava, sunt sigură că au luat toți clienții celorlalți.

Am mers pe plajă. Una arhi-plină de oameni nu foarte ‘fit’. și de copii, mulți copii. Apa este în cele mai multe locuri cu alge (de aici și uimirea cu nr. mare de copii pentru o apă așa murdară). Nisip cu scoici și chiștoace all over the place.

Mâncarea e… meh. E loc de mult mai bine și sper ca de mâine dimineață să remedieze situația.

În final mă bazez pe companie și pe simpaticii de la USR, care să organizeze ceva fain.

DSC_4798

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.