Instituțiile publice din București nu sunt genul de loc în care intri ca să te plimbi, de obicei ajungi acolo cu hârtii, nu cu aparatul foto. De aceea m-am bucurat când am prins un tur la Primăria Municipiului București, organizat de „Bucureștiul povestit”, mai ales că astfel de vizite nu sunt permanente și apar mai ales la evenimente speciale sau când cineva are inspirația să deschidă ușile și pentru curioși.
Clădirea primăriei generale a capitalei de pe bulevardul Elisabeta a fost construită la începutul secolului XX inițial ca Palat al Ministerului Lucrărilor Publice și poartă semnătura arhitectului Petre Antonescu, unul dintre marii nume ale stilului neoromânesc. Mie, recunosc, mi se părea doar o clădire „frumoasă, veche”, până să ajung la acest tur.
Turul a fost anunțat ca unul de „stil neoromânesc”, așa că am intrat deja cu curiozitatea asta în minte. Am aflat că neoromânescul se inspiră din arhitectura bizantină, a bisericilor și caselor boierești, dar o adaptează la început de secol XX, când Bucureștiul voia clădiri reprezentative, cu identitate locală. Unul dintre lucrurile pe care le voi ține minte de acum înainte sunt arcadele grupate câte trei și brâul acela decorativ format din trei „șnururi” – elemente pe care o să încep să le caut pe fațade, ca pe un mic joc personal prin oraș.
Ghidul ne-a povestit și despre alți arhitecți legați de stilul ăsta – Ion Mincu, cu influențele lui mai orientale (Scoala Centrală), Victor Ștefănescu, cu moscheea din Constanța, sau Ștefan Burcuș, cu catedrala din Galați – dar firul principal a rămas la Petre Antonescu și la felul în care a gândit această clădire administrativă ca pe un palat în care simbolurile românești sunt prezente, dar nu agresive.
Mi-a plăcut mult că, dincolo de detaliile de pe fațadă, interiorul nu e deloc rece. Pe scările principale sunt foarte multe plante mari, verzi, care îi dau un aer de palazzo italian, ceva între o instituție serioasă și o casă în care cineva chiar are grijă de colțurile ei. Tot acest cadru cu scara largă, coloanele laterale, arcadele și mai ales cupola din care se zăresc alte frunze de plante te face să te întrebi dacă chiar este o instituție publică.
Pentru că intrăm atât de rar în astfel de spații, mi se pare important să profit de ocazii ca asta, în care clădirile administrative devin, pentru câteva ore, obiective turistice. Primăria a mai fost deschisă și la Noaptea Muzeelor, iar în ultima vreme apar din ce în ce mai des tururi ghidate și inițiative de tip „porți deschise”. Eu sper ca administratorii acestor locuri să se gândească la clădirile lor nu doar ca la niște sedii, ci și ca la niște bucăți de istorie care merită să fie arătate oamenilor.
Am plecat din tur cu sentimentul că m-am jucat puțin de-a turista în propriul oraș. Acum, când trec pe Elisabeta și văd clădirea primăriei, nu mai văd doar o fațadă. Și îmi dau seama că uneori ai nevoie doar de o oră petrecută într-un astfel de tur ca să începi să recunoști, la propriu, orașul în care locuiești.
0 Comments