Cred că unul dintre cele mai utile beneficii ale sportului este că te ancorează în prezent. Uiți de problemele de zi cu zi și dai atenție mișcărilor pe care le faci. Că e mai important să nu te accidentezi decât scenariul din capul tău.
DAR nu funcționează automat așa.
Se întâmplă uneori să merg la un antrenament și să nu performez deloc. Să întreb trainerul de mai multe ori ce mișcare urmează. Să nu fac mișcări corect. Din astea pe care le poți pune ușor în găleata cu „am avut și eu o zi mai proastă”. Numai că ziua în sine nu era neapărat proastă, ci eram cu mintea în altă parte. La ce lucruri aveam de făcut după ce plecam de la sală.
Recunosc că acum mi-e tot mai greu să mă concentrez la yoga și mi-e ciudă, că-i simt lipsa. Dar prin natura mișcărilor, mintea îmi umblă aiurea prea repede.
Încerc să-mi amintesc constant – am ora asta în care sunt aici, oricum nu pot face altceva. Aș putea face tot ce pot să-mi iasă bine mișcările de aici.
Dacă găsesc vreo tactică magică, revin și v-o spun 💪
0 Comments