Spuneam că am fost la o piesă de teatru în urmă cu câteva săptămâni, pe numele ei ‘Un bărbat şi mai multe femei’. Distribuţia ori regia îmi scapă de obicei.
Despre ce este vorba? Un bărbat trebuie să îşi scoată o adeverinţă conform căreia nu a fost niciodată într-un spital de nebuni, birocraţia îl termină, iar în cele din urmă ajunge în vacanţă în Crimeea. Bineînţeles, toate personajele cu care interacţionează sunt femei: nevastă, şefă, secretară, asistentă, doctoriţă… Când se întoarce de acolo, apare prin ziare ca destinatarul unor poezii ale unei femei pe care a cunoscut-o acolo, toată lumea îi reproşează că nu a fost fidel, iar el, în final, se transformă dintr-o bărbat ameţit şi supus într-unul independent şi sigur pe sine.
Cel mai mult mi-a plăcut din această piesă momentul în care doctoriţa îi spune cum momentul ei preferat este Ajunul. Mi se pare o afirmaţie genială. Ajunul Crăciunului, Paştelui, Anului Nou, vacanţei, aniversării, orice Ajun este mai plăcut decât ceea ce urmează.
Este acea febră care te face nerăbdător şi curios la ziua de mâine. Este sentimentul de ‘abia aştept’. Este starea de infantilitate din fiecare dintre noi. Este emoţia întălnirii cu necunoscutul mai evidenţiată decât oricând.
Iar apoi, vine momentul, ziua X, Crăciunul, Paştele, Revelionul etc. şiiii… nu se întâmplă nimic. Toate sentimentele acelea se pierd. S-a întâmplat, a venit… şi? Atât. Te-am văzut te-am plăcut (sau nu) şi am plecat.
Voi ce moment apreciaţi cel mai mult?
0 Comments