An de an, în sezonul cald (sau când încep evenimentele pe-afară), ne trezim folosind acest clișeu “sunt turist la mine în oraș”. L-am folosit de câteva ori și eu, nu-s ipocrită, doar că în ultima perioadă m-am lăsat de el, ba chiar mă trezesc cu o expresie aiurea pe față când îl citesc pe undeva.
Hai să fim sinceri – atunci când ești turist, nu dai atenție tuturor lucrurilor, nu ești interesat de știrile socio-politice din țara aia, nu-ți pasă ce se întâmplă cu impozitele localnicilor. Te duci acolo să vezi partea mișto și apoi vii acasă cu comparații.
Putem noi ca oameni să ne plimbăm prin orașul local sau poate prin alte părți de Românie și să nu judecăm: drumurile proaste, clădirile neîntreținute, arhitectura haotică, nesimțirea neaoșă, muzeele în stare de degradare, și multe alte lucruri? Nu putem, pentru că facem parte din comunitate și nu ne putem detașa de ea.
Decât să rămânem cu sute de poze pe care nu mai avem răbdarea să le vedem vreodată, mai degrabă am investi oleacă de energie într-o direcție mai utilă: de a înțelege cum am fost noi ca indivizi formați și influențați de cultura zonei. Cum ne-au modelat legendele și arta pentru a înțelege cine suntem și de unde venim.
Știu că-ți hrănește oleacă orgoliul, ești turist, nu mai ești cetățean de zi cu zi. Mimezi un minim de interes pentru comunitate, iar asta te face superior mediocrilor cărora nu le pasă. Însă dacă vrei să faci ceva bun pentru tine, încordează-te puțin să conștientizezi unde te afli pe lumea asta și vei descoperi încotro mergi.
0 Comments