Mulțumită celor de la Biblioteca Metropolitană și politicii lor prin care ai acces liber la raft, săptămâna trecută mi-au căzut ochii pe un titlu ce preconiza un subiect notoriu – Votca-Cola.
Însă, să o luăm cu începutul. Irina Denejkina este o tânără autoare din Rusia, un wunderkind al generației post-perestroika, născută în 1981 și a cărei texte nasc discuții între literații ruși. Sau cel puțin așa am citit pe net.
Votca-Cola este o carte ce prezintă o lume punk-rock-hip-hop, îmbătată cu vodkă și îmbuibată cu cartofi prăjiți de la McD în 12 povești. Personajele sunt adolescenți huligani, creativi, artiști, bătăuși. Probabil că reprezintă tipare umane reale în Rusia post-comunistă.
Trebuie să recunosc, după sute de pagini de-ale clasicilor, cele 200 și un pic de pagini ale Irinei Denejkina a fost cu o ploaie rece într-o zi fierbinte (cam cum a fost zilele astea vremea). Nici nu ai timp să te obișnuiești cu stilul, totul vine brusc, ca o ambuscadă peste tine. Toate poveștile care te trimiteau într-un cadru leneș, de țară evoluează în povești cu bătăi între skinheads.
A fost o carte care nu mi-a displăcut. Nu m-a deranjat stilul deschis și informal, nici imaginile pe care le construiau cuvintele dure. Cred că este utilă celor care doresc să cunoască o cultură rusă contemporană.
0 Comments