Sala Operei Naționale a fost cu siguranță neîncăpătoare marți seara pentru toți fanii lui Damien Rice din Bucureşti şi împrejurimi. Mi-am luat biletul în momentul în care au fost puse în vânzare şi am aşteptat concertul, deseori cu vocea lui în boxe.
Damien Rice este un artist irlandez care a devenit cunoscut cu piesele sale indie-folk-rock, gen 9 Crimes, Blower’s Daughter sau Cheers, Darlin’. Însă, cariera sa muzicală a început în anii 90 alături de o trupă rock (Juniper). Apoi, o perioadă a lucrat în agricultură în Toscana (!) si a cântat pe străzi, până la începutul anilor 2000, când s-a întors în Irlanda să-şi lanseze cariera muzicală solo. şi aşa a rămas de atunci. Singur pe scenă, singur în fața publicului, vulnerabil cu totul în muzica lui aparent tristă.
Rădăcinele rock s-au văzut şi în concertul live de aseară, unde artistul a ieşit din notele lente ale pieselor şi s-a jucat cu chitara, spre deliciul publicului. Cadrul sălii de spectacol alături de atitudinea degajată şi relaxată lui Damien Rice au contribuit la o atmosferă intimă de spectacol, unde fiecare a simțit piesele în felul propriu şi totodată împreună ca public.
Mi-a plăcut interacțiunea pe care a avut-o cu publicul – de la jocurile cu cântatul, la adusul fetelor din public pe scenă să-i țină foile cu versuri, la povestea muzicii sale şi la finalul Cheers, darlin’.
Pentru că piesele sale sunt lente şi par (în funcție de stare, şi sunt) triste, Damien a abordat subiectul direct: fiecare dintre noi avem demonii personali care ne macină gândurile, iar atunci e important să revenim la lucruri esențiale – precum respirația – şi să ne concentrăm pe asta, chiar dacă alegem o metodă dură (să ne băgăm capul sub apă). Everything is ok as long as you breath.
Concertul lui Damien Rice de aseară ne-a arătat în 2 ore un artist carismatic şi fermecător, care ştie ce face şi cum să se joace cu publicul său, cum să-l emoționeze pentru a-l ține aproape, atent, captivat în muzică.
0 Comments