Locurile cu experiențe VR sunt tot mai populare prin București, parcă mi-amintește de perioada de glorie a escape rooms. Practic, închiriezi un echipament de VR și ai acces la biblioteca locului de jocuri, de genul “experiențe” sau jocuri active (vă mai amintiți de tenisul pe Wii?). Da, e ca pe vremea când mergeai la internet cafe.

A fost foarte zgomot cu ele într-o perioadă, primeai o cutie din carton cu care-ți făceai propriul VR folosind telefonul personal și clipurile de pe YouTube. Probabil de la prea multă promovare nu am fost eu prea încântată, deși experiența cu coborâtul în apă de la BLP a fost destul de faină.

Nu, recunosc că mi-era rușine că arăt ca o fraieră cu casca aia pe cap, uitându-mă aiurea pe pereți și dând din mâini fără sens. Se pare că nu-s singura prea conștientă de sine, cei de la Gateway VR mi-au confimat că sunt mulți adulți care au panica asta.

Gateway este un studio de VR care s-a mutat de la Fabrica la subsolul librăriei Diverta de pe Lipscani. Ca tehnologie, au VR HTC Vive și Oculus Rift, într-un setup care oferă și interacțiune de grup. Aici găsești preturile, aici pagina de FB.

Doar că a început să-mi pese tot mai puțin de ce cred alții și să încerc să mă distrez, ceea ce am și făcut la petrecerea de lansare a noului spațiu Gateway. Am fost +1 Simonei și m-am purtat cam urât, că am tras cu săgeți în ea în Elven Assasin. A fost un super început al serii, mi-a dat destul de multă energia treaba cu omorâtul de orci și dragoni, abia aștept să mai merg cu mai mulți prieteni și să le arăt abilitățile mele în tras cu arcul.

Apoi, jocul care mi-a plăcut cel mai mult (și mi-a adus câteva premii simpatice de la Lenovo 💝) a fost Beat Saber. Mi-a amintit de nivelul din Rayman cu muzica rock, e pe același sistem cu acțiune pe muzică. Mi-a scris cineva pe Instagram că l-a jucat la Summerwell, e o super ideea integrarea jocului la un concert/festival de muzică.

Mai am lucruri de bifat acolo: săritul în gol, curse, rollercoaster, pe lângă reluarea jocurilor de mai sus. Nu am avut amețeli sau alte probleme de genul ăsta, dar probabil că nici nu am încercat

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.