Tag Archives: personal

Problema cu “te-am criticat să te ambiționezi”

În şcoală şi la job m-am lovit deseori de critici. Şi le accept, pentru că ştiu că ceea ce fac nu este perfect şi caut moduri de îmbunătățire.

Sunt însă şi critici care mă demoralizează. De la “X a scris mai bine decât tine” la “rezultatele tale sunt de rahat” la “nu eşti bună de nimic”, eventual toate spuse cu public, mie mi se rupe filmul.

“Te-am criticat aşa de dur ca să te ambiționezi, că ştiu că poți mai mult”

Este pentru mine un mare bullshit. Nu îți pasă de mine şi de munca mea, doar vrei să îți dovedeşti autoritatea față de mine. Meh. Bine. Eu îmi bag picioarele şi nu fac nimic în plus pentru că oricum nu face diferența. Nu trăiesc pentru a-ți dovedi ție că pot fi un om mai bun, asta e doar pentru mine de văzut.

Data viitoare când te critică cineva, gândeşte-te: pot învăța ceva din critica aia? Dacă nu, skip it şi vezi-ți de viața ta. Dacă eşti atent/ă, o să vezi cum te vei trezi printre oameni care te ambiționează altfel şi-ți va fi mai bine 😉

Share Button

Douăj’trei

Am ajuns și aici. Nu e diferență față de zilele trecute. Am și trecut peste chestia cu numerele – ce să exprime 23 de ani? Nimic special Continue reading

Share Button

Îmi place frigul și nu pot minți

Sunt una dintre persoanele ciudate căreia îi place frigul. Prefer să pun 2 bluze în plus decât să nu am ce haină să mai dau jos. Însă cel mai mult îmi plac anumite senzații: Continue reading

Share Button

Scriu și critic #6

Nu e corect să scriu doar despre ce mă deranjează la cei din jur, așa că m-am uitat puțin la mine și am realizat că am ajuns să dețin niște atribute pe care nu mi-ar plăcea să le văd la alții. Continue reading

Share Button

Binele meu, binele nostru

Cred că procesul maturizării este strâns legat de acceptarea diferențelor între tine și ceilalți oameni, care poate-ți erau prieteni până deunăzi.

Mi se pare absolut normal să nu gândesc la fel ca ceilalți. Locurile în care am crescut și experiențele prin care am trecut sunt diferite față de locurile și experiențele celorlalte persoane. Conștientizarea acestui lucru și apoi asumarea unor acțiuni care să nu te facă pe tine să suferi și nici pe ceilalți să nu-i rănească e un al lucru al naibii de dificil. Căci suntem egoiști și individualiști și dorim mai întâi binele nostru, al familiei și al prietenilor noștri și abia apoi al celor străini. Într-un fel, e normal să fie așa: trebuie să fim noi bine pentru a-i ajuta apoi pe ceilalți – sau cel puțin așa suntem învățați de flight-attendants în timpul fiecărui zbor.

De la binele propriu la binele comun e cale lung și nu chiar ușoară de străbătut. Nu vrem să depunem prea mult efort sau măcar nu mai mult decât aproapele nostru. Nu facem compromisuri și avem așteptări pe măsură. Profit maxim, efort minim. În vânzări, acțiuni și sentimente.

Cheia succesului cred că este să fii conștient de profitul pe care vrei să-l obții, de cât bine vrei să beneficiezi și de cum poți ajunge acolo, realist și matematic vorbind. Iar această conștientizarea ne ajută încă o dată la maturizare și la a trece de la tânăr la adult.

Share Button

O întâlnire de succes în 3 pași cu Simona Mocanu

O știți pe Simona sigur. Dacă n-o știți încă, dați click pe numele ei și citiți-o. Mno, draga de ea, ca o bună prietenă, se gândi să facă o faptă bună pentru draga de mine, cu ocazia acestor sărbători ultra-importante pentru îndrăgostiți. Nu-i încă Valentine’s și cu atât mai pușin Dragobete, dar e bine să fii pregătit din timp. Așa că m-a scos în oraș în mijlocul săptămânii. Continue reading

Share Button

Fără vin și ciocolată

wine and chocolateSunt momente, chiar și zile, când niciun pahar de vin nu te scoate dintr-o stare proastă, când ciocolata din frigider este amăruie și nu te deranjează și când seara adormi înainte să facă infuzie ceaiul.

Nu mai dau randament. Trebuie să ies din această roată pentru hamsteri care mă face să fiu mai stresată și mai recalcitrantă decât de obicei. Simt că tot ce fac, fac în gol, că nu am niciun rezultat final. Știu, uneori călătoria valorează mai mult decât destinația, dar acum nu se pune, chiar vreau să ajung într-un punct în care să țip Am reușit! Nu mai știu ce vreau, de la mine sau de la oamenii care mă înconjoară.

Ceva timp tot am încercat să nu atrag atenția celorlalți de fiecare dată când îmi greșeeau sau când mă făceau să mă simt prost, însă zilele astea, cu fiecare picătură care cade, mă controlez tot mai greu față de acești oameni. Uneori răbufnesc și spun deschis tot ce nu-mi convine. Nu sunt răutăți, nu sunt absurdități, sunt doar niște concluzii la care ajung după ce observ comportamentul celorlalți pentru o perioadă.

Mi-e greu să mai fiu un prieten bun. Mi-e greu să mai fiu sinceră și deschisă, atunci când atitudinea să nu fie reciprocă. Sunt atâția oameni dragi care ajung să mă enerveze la culme și totuși să nu mă pot distanța de ei. Știu că uneori nu suntem conștienți de cum suntem percepuți, uneori nu ne dăm seama că un nu spus în glumă poate să rănească mai mult decât unul spus serios și uneori nu facem intenționat ceea ce facem. Ar trebui să avem totuși grijă.

Am citit pe undeva cândva că încrederea este o slăbiciune (trust is a weakness) și nu am vrut să cred în asta. Totuși, ajung să descopăr că acest lucru este adevărat. Iar cel mai trist este că oamenii în care eu am încredere, nu simt același lucru pentru mine. Și atunci încerc să fac un pas în spate și să-mi recanalizez energia către alți oameni.

Nu știu dacă s-a mai întâmplat să treacă chiar 2 luni de când să nu merg acasă. Abia aștept să plec mâine, să mă detașez de toate lucrurile care m-au acaparat și să îmi reordonez prioritățile. Poate așa voi dormi și eu liniștită 8h pe noapte. Până atunci, mă delectez cu muzică fado.

Share Button