Tag Archives: parinti si copii

Să nu uităm de unde am plecat

Bună seara, sunt fata de la țară, nu știu dacă mă mai știți. Mai țineți minte, vă spuneam că sunt tot felul de situații când o femeie și-o merită pentru că e… doar puțin mai emancipată, după cum ar spune damele de la oraș.

Ce voiam să vă mai spun – la mine la țară am învățat să avem și puțin bun simț. Și sunt sigură că Continue reading

Share Button

Copiii și bolile lor

gabrieladeleanu.ro

poză cu nepoata mea, postată fără acordul scris al mamei ei.

Vreau, nu vreau, tot mai des ajung să fiu printre copii. Parcă cu cât trece timpul mai mult, mai mulți copii apar în jurul meu. Nu e că nu-mi plac, însă nu am aflat încă ce înseamnă “răbdarea maternă”.

Aflându-mă în cadre “mămicești” aud cum copilul nu-știu-cui are vărsat de vânt, cum alt copil a făcut pojar și că ce rău ar fi să se molipsească și copilul din posesie. Cu atât mai rău e dacă sunt frați, că sigur au amândoi o boală din asta, iar câmpul de molipsire s-a dublat automat.

Vorbim aici despre bolile copilăriei, da? Adică vărsat de vânt, pojar, oreion, din astea așa. Boli care devin mai grave o dată cu înaintarea în vârstă. În același capitol putem include și operația de apendicită, care degenerează în — după ce treci de-o vârstă.

Cu mintea pe care o am acum, zic că dacă am copii, îi duc la toți colegii lor bolnavi, să le cresc rezistența sănății și imunitatea. De ce tendința e alta? Pentru că devin copii mai alintați și mai plângăcioși? Că ți-e milă de pruncul tău să-l vezi suferind?

Share Button

Când uităm din casa cui am plecat

Uneori uităm să fim recunoscători față de părinții noștri. Este uimitoare diferența de comportament între societatea est-asiatică și cea mioritică. Părinții asiatici nu merg chiar pe principiul “eu te-am făcut, eu te omor!”, însă îi fac pe copii conștienți că datorită lor există ei pe lumea asta.

Ne-am învățat să primim for granted tot ce cerem părinților noștri și nu știm să le mulțumim pentru munca pe care o prestează, în final, pentru noi. Fie că finanțează o colecție nouă de haine, fie că finanțează mobilarea unei camere, părinții fac asta pentru ca odraslele să trăiască și să se dezvolte în condiții mai bune decât au avut ei.

Mi se pare trist să văd atâția oameni de mult trecuți de vârsta pubertății, poate chiar cu copii, care se poartă de-a dreptul urât cu proprii părinți. În schimb, insistă să fie respectați și ascultați de copiii din proprietate. Ca un fel de rac care vrea să-și învețe puiul să meargă drept, fără a putea să-i dea concret un exemplu.

Când eram mică, știam foarte bine o poveste, pe care acum nu o mai știu în detaliu. Se făcea că un băiețel care, în dorința de a le arăta părinților afecțiunea sa, le-a dus într-o zi mâncare într-o strachină veche, de lut. Părinții au fost uimiți și nu înțelegeau de ce a ales-o pe aceea dintre toate farfuriile frumoase de porțelan. Răspunsul băiețelului a fost: “Pentru că așa am văzut că îi duceți de mâncare lui bunicu’ și am crezut că așa ne purtăm cu părinții noștri.”

Dumnezeu e martor că nu am fost cel mai bun copil din lumea asta. Însă acum sunt în tranziție, încerc să-mi schimb comportamentul și să le arăt cumva alor mei cât de mult apreciez tot ce fac ei pentru mine. Cred că este important să nu uităm de unde am plecat și cine sunt oamenii care au fost lângă noi dintotdeauna.

sursă foto

Share Button

Pentru părinţi – 3

În scurtele pauze pe care le fac la meditaţii, profesorii mai povestesc despre una, despre alta, despre elevii din ziua de astăzi, cum îs din ce în ce mai neinteresaţi, chestii din astea.

De asemenea, mai povesteau că, pe lângă faptul că elevii nu se prea preocupă de şcoală, mai sunt şi părinţii care sar cu gura mare.

Dragi părinţi, profesorii sunt supuşi unor teste înainte să li se dea voie să predea. Printre alea, este şi cel psihologic. Deeeci, profesorul nu este nebun. Profesorul nu ţipă degeaba la copilul tău. Tu, părinte, îţi cunoşti bine odrasla şi ştii cum face. Recunoaşte, şi ţie îţi vine să-l arunci uneori pe geam. N-ai norocul de a deţine un copil atât cuminte şi ascultător. Şi nici nu mai veniţi cu “nu ţip eu la copilul meu şi ţipa ăla/aia!” că e fumată :-j

Dragi părinţi, nu vă implicaţi atât de mult în asta. Da, ştiu, este copilul dvs. şi trebuie să ştiţi tot ce face şi cum face. Însă dacă profesorul i-a făcut morală elevului, nu i-a făcut degeaba, credeţi-mă!

Dragi părinţi, nu vă mai plângeţi că ai dvs. copii au prea mult de scris. Dup-aia va trebui să scoateţi 30-50 lei pe săptămână pentru meditaţii, pentru că nu are note suficient de mari. Şi nu mai folosiţi pretextul că elevul nu pricepe de la profesor cum trebuie sau că nu i se explică îndeajuns, pentru că marea majoritate a cadrelor didactice îşi fac treaba cum trebuie.

Sunt elevă şi mi-e groază să mă fac profesoară, când mă gândesc ce fel sunt copiii din ziua de astăzi. Nu cred că vă imaginaţi ce greu este să ai grijă de 30 de copii, să le predai, să le explici, să îi faci să înţeleagă, să le răspunzi nevoilor, să încerci să le pui note mai mari atunci când merită 4 sau să îi faci măcar să fie atenţi la tine şi să nu se bată în timp ce tu le vorbeşti. Iar salariile lor nu sunt de ajuns nici măcar pentru a face pe dădaca pentru 30 de copii…

-Post care se referă cel mai mult la copiii din clasele 1-8 🙂 –

Share Button

Singur versus mai mulţi

Mintea mea creaţă debitează multe tâmpenii, astăzi despre copii unici la părinţi şi cei care mai au fraţi. Uneori sunt cam răutăcioasă faţă de cei care sunt singuri la părinţi. Îi judec (poate) greşit doar din acest punct de vedere.

Majoritatea celor care nu mai au fraţi/surori sunt foarte egoişti, cred că totul li se cuvine şi nu acceptă să li se refuze mofturile. Nu prea ştiu să aprecieze ce li se oferă şi nici munca celorlalţi. Sunt obişnuiţi să primească totul pe tavă. Părinţii fac orice pentru singurul moştenitor al familiei. Bineînţeles, nu generalizez. Cunosc de asemenea ‘copii’ ne-răgâiaţi, ne-alintaţi şi corecţi.

Eu sunt mezina familiei. Mai am o soră mai mare. Şi numai ea ştie de câte ori nu avea voie să mă certe pentru că “e mică şi nu ştie”. Am fost alintata familiei, în mod cert. Însă, am învăţat să apreciez altfel lucrurile. Faptul că am fost mereu comparată cu sor’mea (mai mult sau mai puţin conştient) m-a impulsionat să încerc să fiu mai bună ca ea (deşi nu prea-mi iese). Sunt sigură că asta se întâmplă şi în alte familii.

Cum am spus şi mai sus, nu generalizez. Situaţia se poate răsturna oricând. În opinia mea, totul ţine de părinţi şi de educaţia pe care aceştia le-o oferă odraslelor de mici.

Vor urma şi alte articole din categoria – Părinţi şi copii 🙂

Share Button