Printre cadourile simpatice primite anul ăsta este și o traistă de la Dume de mestecat, cu gagică contra, de la colegele mele. Au trecut 5 luni de când lucrez acolo și deja mi-am făcut cunoscut brandul personal.

Deși, ca s-o vă scriu sincer, asta cu Gică Contra e cam forțată, că nu e scopul meu în viață să contrazic oamenii. Doar îmi place să îmi conserv simțul realității. Știți cum e cu bula, că te înconjori pe facebook și în realitate de oameni care gândesc ca tine, că algoritmii inteligenți îți recomandă conținut cu care empatizezi. Auzind aceeași placă de la mai mulți oameni, ai impresia că ceea ce crezi tu este complet adevărat. Uneori poate să fie, alteori nu.

De asta mie-mi place să vin cu contra-argumente, să găsesc motive pentru care o afirmație poate fi adevărată sau nu. Spre exemplu, că școala din România este de rahat. În funcție de ce crede interlocutorul meu, vin cu exemple pro sau contra. Sigur că lucrurile nu sunt așa de simple, în alb și negru, că lucrurile sunt mai complicate decât afirmațiile categorice pe care le lansăm în lume. Și mulți facem asta. Nu mai avem răbdare să citim o știre, ne facem părerea în funcție de titlul articolului. Lucrurile se mișcă prea repede, nu avem timp, hai hai hai.

Uneori mi-e dificil să-mi fac jocul. Însă am citit în Factfulness un pasaj interesant pe tema asta:

Fii curios și încearcă să găsești infomații care nu se potrivesc cu viziunea ta, precum și informații din alte domenii. Și în loc să vorbești numai cu persoane care sunt de acord cu tine sau să aduni exemple care-ți susțin argumentația, caută persoane care te contrazic, care nu sunt de acord cu tine și care aduc idei diferite în discuție, ca o resursă mare de informații pentru înțelegerea lumii. M-am înselat de atâtea ori în ceea ce privește lumea. Uneori, să dau piept cu realitatea mă ajută să-mi înțeleg erorile, dar de multe ori discutând, încerc să înțeleg persoane care au idei diferite.

Factfulness: Zece motive pentru care interpretam gresit lumea si de ce lucrurile stau mai bine decat crezi, Hans Rosling, Ola Rosling, Anna Rosling Rönnlund, pag. 220-221

Cartea asta e super bună, o recomand tuturor să o citească, clar îți pune lucrurile într-o altă perspectivă. Oricum am impresia că în ultimul timp prea este un val de comunicare din ăsta de noi contra ei. Când, în final, tot la piramida nevoilor ne raportăm, tot spre binele simplu tindem.

Așa că o să continui să fiu o Gagică Contra, să-i fac pe oamenii cu care vorbesc să audă și altceva. #SorryNotSorry

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.