Sufletul contează, dar imaginea vinde

cristinacosteablog.wordpress.com

După ce am citit postarea lui Ionuț despre lumea care merge aranjată în mijloacele de transport în comun, mi-am amintit de o temă de care voiam și eu să scriu de ceva timp: dacă să vii sau nu la facultate aranjat.

Am tot avut discuții cu colegele mele: se merită să te trezești cu jumătate de oră – o oră mai devreme pentru a te aranja înainte de a ieși din casă? sau e ok să arunci un tricou pe tine și să alergi după autobuz?

Unii zic dress for your dream job. Alții zic că dacă te aranjezi prea mult, lași impresia superiorilor (profesori sau angajatori) că acorzi prea mult timp pentru asta, în loc să muncești. Eu susțin prima idee. În final, tot pentru tine faci tot ce faci, nu te aranjezi pentru străini, ci pentru bunăstarea ta sufletească, morală și poate chiar financiară.

Recunosc că am câteva principii pe temă asta și nu-mi plac fetele (mai ales) care apar neîngrijite. Dacă tu vii în fața ca și cum te-ai fi trezit de 10 minute, mă faci să cred că ești iresponsabilă și dezordonată. În plus, poate într-una din zile nu te întâlneşti doar cu colegii, poate vine un job-recruiter foarte important, iar tu eşti printre cei mai buni studenţi.  Însă înfăţişarea ta spune că ai petrecut toată noaptea şi ai trecut pe acasă doar să-ţi schimbi hainele şi să-ţi iei cursurile, deşi, evident, nu este aşa. Ce impresie crezi că laşi?

Da, sufletul şi inteligenţa contează, dar imaginea vinde. Iar dacă ambalajul tău nu mă convinge să te cumpăr, vei mai sta pe raft mult şi bine.

sursă foto
Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *