Să nu uităm de unde am plecat

Bună seara, sunt fata de la țară, nu știu dacă mă mai știți. Mai țineți minte, vă spuneam că sunt tot felul de situații când o femeie și-o merită pentru că e… doar puțin mai emancipată, după cum ar spune damele de la oraș.

Ce voiam să vă mai spun – la mine la țară am învățat să avem și puțin bun simț. Și sunt sigură că asta au învățat și alții la ei acasă. Să nu vorbim urât, să explicăm de ce avem o părere diferită (adică aducem argumente), să nu dorim răul unora, că se va întoarce împotriva noastră, sunt doar câteva dintre valorile mioritice cu care am crescut – și eu, și alții.

Mai voiam să vă mai spun ceva – știți știrile acelea urâte de la ora 5, nu? PROTV le-a dat un statut aparte, chiar dacă poate nu e mereu cu crime și violuri, dar știți că lucruri urâte se întâmplă în țara asta. Da, poate mai des în Moldova și poate și mai des în Vaslui, dar știți despre ce vă zic. Acum mă întreb dacă și articolele de pe Adevarul.ro vor fi la fel branduite, că așa urâte și agresive materiale n-am mai văzut de mult. Parcă tot scandalul se concentrează din ce în ce mai kindnessmult asupra situației bietei fete și uităm să ne gândim și la cum să nu se mai întâmple asemenea lucuri pe viitor. Legea talionului, cum îi zic unii, e deja expirată pentru zilele noastre, e timpul pentru altfel de acțiuni.

Io îs mai naivă așa de felul meu și am impresia că pot schimba lumea, hai intrați în jocul meu puțin și gândiți-vă cum puteți schimba și voi numai oleacă lumea din jurul vostru. Fără castrări chimice, fără sex surpriză, fără bârfe și articole senzaționale care să ne hrănească fanteziile sau siguranța individuală,  ci mai degrabă cu vorbe blânde și lecții de viață care să scoată paranoia din femei, gândurile păcătoase din bărbați (& vice-versa) și pericolele din viața copiilor noștri.  Vă mulțumesc frumos!

Articolul face parte din campania NU înseamnă NU.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *