Problema întârziaților

Dacă ai trecut de 20 de ani, și încă te plângi (sau uneori lauzi), că nu poți evita întârzierile, atunci ești doar o persoană egoistă și alintată.

Înainte să aruncați cu pietre în mine, și eu mai întârzii la întâlnirile cu prietenii. Mai ales dacă ora de întâlnire este prea apropiată de ora la care termin eu programul – și atunci anunț din start că voi întârzia. Și am prietene care întârzie, dar fac asta cu mine, și nu o consider atât de gravă, când mă afectează doar pe mine.

DAR

Azi am ajuns cu 10 minute mai devreme la dentist, dar am așteptat 20 minute peste, pentru că se decalase programul din cauza unui întârziat. Aici nu mai este nicio relație personală cu un individ. Este o persoană căreia nu-i pasă nici de cel cu care are întâlnire, darămite de celelalte persoane care sunt afectate.

Iar asta se întâmplă în tot sistemul ăsta care funcționează cu programări: medici, cosmetică, coafor, antrenamente, etc. Mi-a plăcut de Claudia în vlogul ăsta când spune că o deranjează fetele care au programare la machiaj și întârzie, astfel încât fie la machiază mult mai simplu, fie le refuză cu totul, ca să nu afecteze celelalte programări.

Pe bune, get over yourself!

Pentru că ne împărțim fiecare felia lui de timp și toți suntem inter-dependenți, este de-a dreptul imatur să te mai alinți cu prostii de genul ”nu m-am putut trezi” sau ”eu mereu întârzii”. Ești doar un alt individ pe lumea asta, nu ai niciun drept asupra timpului altora. Doar dacă ești ceva comandant în armată, iar dacă faci asta sigur 1. nu stai pe bloguri și 2. nu întârzii.

Adulting 101: Cum să nu-ți mai superi prietenii pentru că întârzii

Photo by Andy Beales on Unsplash

Share Button

One thought on “Problema întârziaților

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *