Am renunțat de ceva timp să mai citesc ce scrie-n horoscop, Mă raportez la zodie doar ca să știe lumea de ce sunt așa de critică – că sunt scorpie. Însă, n-am cum să nu țin minte că la începutul anului horoscopul meu îmi prezicea niște următoare 12 luni plimbate prin locuri în care nu mai ajunsesem până atunci.

Așa s-a întâmplat ca prin martie să ajung la Oradea, pentru prima dată. Tot pentru prima dată am ajuns și la Tîrgu-Mureș și Alba Iulia. Am mai fost de 2 ori în Cluj-Napoca și o data în Iași, după ceva vreme. Am mai revăzut Brașovul și Vama Veche. Cam toate aceste perindări prin țară s-au întâmplat datorită ANOSR. Astfel, sunt cum nu se poate mai recunoascătoare acestei structuri naționale care m-a făcut să cunosc oameni minunați și locuri extraordinare din toată țara.

Concluziile acestor plimbări sunt: România este minunată, păcat că infrastructura este deplorabilă și petreci o zi pe drumuri. Transportul costă enorm de mult și mă bucur că mai pot beneficia de niște gratuități la CFR 😀 Și, sper ca în anul ce urmează să am ocazia să văd mai multe locuri din țară.

Tot anul acesta, în vară, am zburat pentru prima dată în 22 de ani. Am fost interpret full-time 24/7 engleză-română și viceversa în Norvegia, mai exact în orașul Kristiansand. De acolo, am sărit pârleazul și până într-un orășel din Danemarca pentru o zi, clar insuficient pentru a-mi face o părere. Vreo lună mai târziu, am zburat și la Londra, cu ocazia angajării. Mi-a plăcut la nebunie acest oraș și mă bucur că voi avea ocazia să-l revăd curând.

Concluzia plimbărilor internaționale este că este mai greu doar să te hotărăști, apoi totul curge de la sine și va fi o experiență aparte să ieși din zona ta de confort, să renunți la prejudecăți și să te bucuri de locurile în care te afli.

ro+eu

Ce am învățat din plimbările acestui an:

  • că nu am nevoie chiar de toate lucrurile, așa că am ajuns să-mi fac un bagaj rezonabil de cărat oricând
  • că oamenii sunt extraordinari și putem învăța câte ceva de la oricine, așa că am face bine să renunțăm la idei preconcepute
  • orice călătorie începe cu rezervarea biletului sau cazării. restul vine de la sine.
Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.