„Trei surori” este o piesă de teatru care înfățișează viața familiei Prozorov: a Olgăi, Mașei, Irinei și a lui Andrei, cu accent pe dorințele celor trei surori, după cum subliniază și titlul. Viețile lor se învârt în jurul acelorași idei și evenimente, neavând loc, practic, niciun lucru  care să scoată personajele din zona lor de confort și să le facă reacționeze instinctiv.

Întâmplările din piesa „Trei surori” nu decurg cursiv, ci fiecare act redă câte separat apariții, iubiri, căsătorii, nașteri și morți, toate dominate de timp, de trecerea lui și de motivul istoriei care se repetă printr-un ciclu temporal. Toate personajele așteaptă să li se întâmple ceva. Dincolo de așteptarea plecării la Moscova, mai sunt Irina și Tuzenbah așteaptă să se căsătorească sau Verșinin care așteaptă să treacă anii. Fiecare act este reprezentat de câte o așteptare: în primul act se așteaptă musafirii, în al doilea act se așteaptă venirea mascaților, în actul III se așteaptă sfârșitul incendiului și în actul final întoarcerea lui Tuzenbah și plecarea brigăzii. Așteptarea este plasată în afara momentelor insolubile ale piesei, ea nu decurge dintr-o întâmplare.. Încă de la începutul piesei se așteaptă ceva, după cum se așteaptă ceva și spre sfârșitul ei. Personajele se raportează la așteptare ca fiind un scop și nu o modalitate prin care ele pot obține un rezultat final. Nu are importanță ce se așteaptă, ci este important momentul așteptării în sine.

Personajele ajung să fie statice și să nu evolueze din pricina lipsei unei motivații exterioare. Așa cum afirmă și Andrei în primul act: „Da. Tata, Dumnezeu să-l ierte, tare nea persecutat cu învăţătura. E caraghios şi straniu, dar trebuie să mărturisesc că, după ce a murit, am început să mă îngraş şi m-am simţit ca scăpat de sub jug. Mulţumită lui ştim azi, eu şi surorile mele, franţuzeşte, nemţeşte şi englezeşte; ba Irina ştie şi italieneşte.”, cei patru frați avuseseră pentru mult timp pe tatăl lor care să îi forțeze să învețe și să muncească pentru ei înșiși.

Importanța muncii are un dublu sens pentru cei din familii de nobili: pe lângă o sursă de venit, munca reprezintă și un scop de a trăi. Mai mul decât atât, contează ca ei să lucreze pentru ei înșiși, nu pentru alții. Munca în serviciul altora cere patos și dedicare, capacitatea de a te identifica cu o altă persoană, prin care se recunoaște faptul că toți oamenii sunt egali. Acest lucru contravine principiilor surorilor, care se consideră superioare celorlalți. Însă oamenii devin o comunitate atunci când în jur este suferință comună. Pentru Rusia aristocratică a secolului XIX, această comunitate trebuie să fie bazată pe muncă în serviciul altora ca remediu împotriva auto-interesului. În timp ce auto-interesul poate fi raționalizat, experiența de muncă însoțită de patos nu poate fără a suna banal.

Prin rândurile de mai sus și multe altele, am încercat într-un eseu să arăt cum piesa „Trei surori”, scrisă de Anton Pavlovici Cehov, este un exemplu de poveste de viață în care omul se lasă copleșit de lucrurile care îl înconjoară și de mediul în care trăiește, ajungând astfel să renunțe la idealurile proprii de viață pentru a se complace într-un mediu confortabil, în care nu riscă să piardă nimic, însă nici nu au nicio satisfacție personală datorită reușitelor personale. Cele trei surori Olga, Mașa și Irina, alături de fratele său, reprezintă un model de „așa-nu” de urmat prin simplul fapt că rămân ancorați într-un trecut care nu îi mai poate ajuta în niciun fel.

O mică glumă cu Cehov

Share Button

2 Comments

Alexandrina · January 27, 2015 at 8:38 pm

Pe de o parte parca n-as mai vedea-o, pe de alta parte m-ai facut curioasa in ceea ce priveste jocul actorilor, cum reusesc ei sa duca o astfel de piesa.

    Gabriela · January 29, 2015 at 11:19 am

    Tema este nemuritoare, poate fi reluată în orice vremuri, cu diferite atitudini. N-ai cum să zici pas 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.