În luna martie îmi făceam cont trial pe Tidal pentru a putea cumpăra bilete pre-sale pentru turneul On The Run II al celor doi magnifici din muzica hip-hop: Jay-Z și Beyoncé. Concertele în Europa începeau în iunie, iar noi trebuia să ne alegem rapid un concert, în funcție de perioadă, biletele de zbor, cazare, biletul la concert. Câteva zile mai târziu și vreo 250 de euro mai puțin, aveam rezervate zilele de 28-29 iunie pentru concertul din Berlin.

Ca s-o zic pe aia corectă, nu m-au mai prins așa de mult concertele de când sunt zeci de festivaluri plătite de primării (parcă nici nu-mi vine să mai dau banii pentru un concert Subcarpați, când am oricum șansa să îi văd gratuit la următoarea festivitatea finanțată de PMB), și de când pare că nu mai vin artiști să concerteze pur și simplu. Știu, suntem în perioada în care sunt festivalurile la modă, dar poate nu vrei să dai un pumn de bani pentru un abonament când vrei să vezi o singură trupă, sau poate vrei să te bucuri de trupa aia în concert, nu în fuga unui festival.

Dar hai să nu mai divaghez, pe repede înainte: joi la prânz am ajuns la timp în Berlin, am luat 2 cartele de grup de câte o zi (40E), și am pornit spre cazare. Am anticipat greșit timpul rămas și timpul de stat la coadă pentru bilete și bere, așa că am ajuns la locurile noastre fix când începea Holy Grail. Atunci mi s-a făcut pielea de găină și nu știu când au trecut 2 ore.

Abordarea aceasta multi-disciplinară, cu scurt metraje, trupă live în spate, dansuri și jocuri între cei doi, plus scena cu tot felul de artificii, m-au făcut să îi admir pe cei doi și mai mult. Plus, la asta mă refeream mai sus când ziceam de un concert dedicat versus festival (deși în cazul lui Beyoncé știm ce a făcut la Coachella).

Setlistul a inclus piese de la Drunk in love la Formation, de la Niggas in Paris la The Story of OJ – pentru că cei 2 au cântat atât piese împreună, cât și separat, fiecare cu hiturile lui. Totuși – surprinzător – nimic de pe albumul nou al celor 2 (The Carters – Everything is love), și doar câteva piese de pe Lemonade al lui Beyoncé.

Showul a fost Flawless (sau cel puțin așa mi s-a părut mie, inclusiv momentul lui Jay-Z când a reluat Niggas in Paris): sincronizarea dansatoarelor, scena care se mișca peste zona vip (uite aici cum a văzut Delia scena la un moment dat), efectul AR cu Jay-Z în flăcări pe ecrane, felul în care se mișca femeia asta ca o gazelă (care nu e cea mai minionă din lume), energia lui care m-a făcut să-l displac mai puțin – chiar am simțit că m-am distrat. I was entertained.

Ca organizare: am cumpărat biletele online, nu am dat 10E pe livrare, așa că am stat la o coadă specială, unde am fost apoi împărțiți alfabetic. La intrare am scanat biletul la turnicheți și asta a fost – fără brățări sau alte bălării. În curtea stadionului – diferite tarabe cu mâncare și băutură (5E bere/cola + 2E deposit pentru pahar). Ajungi la locul tău, poți sta jos sau dansa încontinuu, nu deranjezi pe nimeni.

Mă bucur că am putut să merg la acest concert și mă simt norocoasă că am putut face o asemenea “aroganță”. A meritat tot efortul depus și mi-a amintit de plăcerea de a asculta muzică live. Mai merg.

 

Share Button

2 Comments

Diana · July 3, 2018 at 9:58 am

Am sa consider articolul asta the ice breaker pentru conversatia detaliata pe care o vom avea despre subiect, in realitate <3

    Gabriela · July 3, 2018 at 11:11 am

    Suna bine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.