Într-o vreme care acum pare din alt secol, dar se întâmpla doar în al doilea an de facultate, am început să predau engleză. Eram în perioadă în care “testăm” joburile, să văd ce mi-ar plăcea să fiu “când o să fiu mare”, iar cei 200 lei în plus nu-mi stricau.

Era un job găsit la avizierele de pe holurile din Pitar Moș. Predai engleză copiilor de clase primare, ești plătit 10 euro/oră-care au devenit 20 lei la telefon și 10 lei în contract. Dar nu despre bani este acest articol, deși clar nu primeam nimic pentru cele 2h pierdute în trafic în fiecare zi, sau orele de vineri când îmi pregăteam programă pentru săptămâna ce urmă.

Voiam să vă povestesc despre cât de minunat să lucrezi cu copiii. Atunci am realizat că sunt fix ca niște bureți, rețin orice petic de informație pe care îl spune gura când o ia pe dinainte. Erau copii de la clasă 0 la clasă a 2a, într-o școală de stat, care se pregăteau pentru un test. Nu era nimic acolo care să le rețină potențialul de a “reuși în viață”, whatever that means. Unii erau mai extrovertiți și la prima vedere i-ai fi crezut pe ceilalți niște prostănaci. După ce îi luai separat, îți dădeai seamă de temerile fiecăruia.

Cel mai mic băiețel era foarte aerian la început. Bunica lui venea după oră și mereu își cerea scuze pentru el și mă ruga să îi acord mai mult timp, deși nu mă plângeam niciun moment de neatenția lui. Când au început să se obișnuiască cu ideea că sunt toți la același nivel, că-i tratez pe toți la fel, că toți au aceleași șanse, iată că și puștiul meu a început să fie mai atent și mai preocupat de activități, iar ceilalți copii au început să-l ajute voluntar.

Bunica respectivă mi-a rămas undeva în sertarele amintirilor și mi-a venit în minte zilele astea, când am devorat un serial de pe Netflix, Rita. Este povestea unei profesoare în Danemarca, care se luptă cu sistemul și împreună cu el, pentru a salva copiii de părinți.

Părinți care își doresc tot ce-i mai bun pentru copiii lor, fără discuție. Doar că în grijile astea, uită să îi învețe una dintre cele mai importante principii de viață: empatia.

Photo by NeONBRAND on Unsplash

Share Button

7 Comments

Eliza · February 12, 2018 at 9:17 pm

Rita rulzzz 😀 Si da, copiii ne invata multe lectii daca avem curaj sa ii ascultam 🙂

    Gabriela · February 13, 2018 at 9:15 am

    Pfff da, mereu ma iau prin surprindere cu ideile lor

Miha · February 12, 2018 at 10:05 pm

Ce tare!!! Articolul asta vine fix in ziua in care dragii tai nepoti au inceput cursurile de engleza la EKA. Coincidence…?

    Gabriela · February 13, 2018 at 9:09 am

    Semnele au fost mereu acolo.

Cris · February 13, 2018 at 1:09 am

Foarte frumos articolul! Și pe mine mă bate gândul să predau. Am studiat psihopedagogie la facultate, ca opțional. Am avut diverse joburi și parcă tot predarea mă tentează mai mult pe termen lung. Nu îți oferă un salariu de vis, dar compensează prin faptul că poți fi creativ și ai parte de multe experiențe, te dezvolți, pe lângă faptul că ajuți niște copii să își dezvolte abilități și să aibă încredere în ei. Singurul lucru care mă reține e că-s introvertită și știu că nu e un temperament fericit pentru această meserie.
Mama mea a fost profesoară și de la ea știu că e o meserie minunată.
Apropo, habar nu aveam de serialul acela; se pare că am trăit într-o peșteră până acum. Sunt sigură că o să îmi placă la nebunie. 😀

    Gabriela · February 13, 2018 at 9:14 am

    Mi se pare foarte responsabil rolul de a educa niste persoane, si cred ca e nevoie de oameni mult mai competenti in invatamant. La un moment dat, ma voi gandi serios sa merg pe calea aceea.
    Apropo, iti recomand sa te uiti si pe programul celor de la Teach for Romania. Ei vin in ajutorul profesorilor cu metode de predare moderne, detalii la ei pe site – http://teachforromania.org/

Diana · February 14, 2018 at 10:33 am

Eu pe vremea cand dadeam meditatii m-am convins ca nu sunt parent material :)))
Intotdeauna preferam sa predau adultilor decat copiilor :>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *