Despre prima îndrăgosteală

weheartit.com/@giulias_0607

Astăzi mi-am amintit de prima îndrăgosteală. E vorba de starea aceea pe care o ai atunci când ești mic și ți se pare că iubirea e așa, ca un tort mare din care vrei să dai la toată lumea. Mai ales colegei aceleia drăguțe care-ți împrumută creionul de fiecare dată când tu-l uiți acasă. Adică în fiecare zi 🙂

Prima îndrăgosteală a mea a fost pe la 9 ani. Îmi plăcea mult de un băiețel care abia se mutase la noi în clasă, de la o școală mai bine cotată din oraș. Era diferit față de ceilalți colegi ai mei. Atunci a fost prima dată când am scris o poezie. Bine, poezie e cam mult spus:

Tu nu știi cât te iubesc / Tu nu știi nimic / Oare de-ai ști / Oare m-ai iubi? //

Atâta mai știu din ea, mai avea vreo 2-3 strofe, la fel de janice probabil. Le aveam scrise pe un bilețel pe care-l purtam în fiecare zi la mine, cu gândul să i-l dau băiețelului. Însă mai degrabă mă preocupam să fac impresie bună la mămici decât la băieți.  Nu am fost în stare să fac asta, cel puțin nu până când mi-a găsit soră’mea bilețelul în pantaloni și m-a întrebat ce-i cu el. Orgolioasă din fire, l-am aruncat atunci, să scap de vreo urmă de slăbiciune și nu mi-a mai plăcut de vreun coleg prea curând.

Apoi am trecut la generală, am schimbat școala, colegii, și au apărut alte îndrăgosteli. Dar despre asta, într-un alt episod.

Să vezi copiii îndrăgostiți mi se pare fabulos. Gesturile acelea mici care le imită pe cele mari îți vor spune că un băiețel va crește într-un bărbat excepțional. [Asta dacă nu intervine ceva între timp, de dragul poveștii să spunem că nu.] Să ne creștem copiii în iubire, să simtă nevoia de a împărți din acest tort mare tuturor, fără discriminare. Așa schimbăm lumea.

Și, cum a fost prima dată când te-ai îndrăgostit?