Dacă aveți în lista de prieteni pe facebook studenți, probabil că ați văzut că unii dintre ei și-au schimbat poza de profil și cea de cover cu ceva legat de 6%.

cover

Care-i faza cu asta? De ce are nevoie educația de 6%? De ce neapărat 6?

Păi să vedeți: în 2008 a apărut un Pact Național pentru Educație, pe care și l-au asumat partidele politice, și care prevedea o investiție a statului în educație, pe perioada 2008-2013. Procentul alocat din PIB nu a crescut, chiar dimpotrivă, iar în 2011, în Legea Educației Naționale este stipulat faptul că 6% din PIB țări trebuie orientat către Educație. Din nou, fail total.

finantarea_educatiei_in_romaniaCum afectează asta sistemul educațional? Foarte puternic, încă de la cele mai timpurii structuri: la grădință vin tot felul de suplinitori pentru cursuri extra, plus toate rechizitele și jucăriile, iar pentru astea se plătesc (credeți-mă, sormea finanțează ca lumea la o grădință de stat). Mai târziu, în școală: plătim pentru manuale, burse mici, profesorii sunt slab pregătiți și se schimbă anual, clădirile cad pe noi. În facultate: taxe pentru orice, chiar dacă ești la buget, burse mici, regie de cămin scumpă, mizerie, personal auxiliar miserupist, învățământ centrat pe profesor si nu pe student. (citiți mai multe pe 6pentrueducatie.ro

E chiar paradoxal, mai ales în cazul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, care ar trebui să scoată pe piața muncii cadre didactice calificate. Însă atunci când salariul e de 1000 lei, nu mai degrabă te duci la un call-center și primești 1500?

Putem să ne punem palma în c*r și să ne dăm la o parte. Bine că nu-i mai rău. Să terminăm și cu facultatea asta și gata. Să facă alții. Să facă asociațiile. Alea care te reprezintă pe tine și interesele tale? Păi dacă interesele tale sunt altele, cum pot face ele ceva? Mmmda.

Încetați cu victimizarea asta, încetați să-i mai lăsați pe alții să decidă pentru voi, când în joc sunt educația, viitorul și banii voștri! Nu trebuie să așteptați de la alții “să se facă ceva”. Nu trebuie să faceți parte din vreo structură reprezentativă pentru a vă revendica drepturile! Aveți o voce și nu trebuie să vă fie teamă să o folosiți!

Pe 13 noiembrie 2013 este protest pentru Educație. Să ne vedem în stradă!

sursă imagini: 6pentrueducație.ro
Share Button

1 Comment

Șase la sută | Volina Șerban Personal Blog · November 9, 2013 at 5:00 pm

[…] Ce reprezintă 6% pentru educație? Nu am să dau prea multe detalii tehnice. Treaba stă în felul următor: o strategie pe 5 ani (2008-2013) a partidelor politice române – Pactul Național pentru Educație – își propunea să investească în educație (în procente din Produsul Intern Brut). În plus, în 2011 Legea Educației Naționale prevedea o alocare a unui procent de 6% din PIB pentru educație. Ce s-a întâmplat în toți acești ani până în prezent? Procentual vorbind, alocarea asta minunată a ajuns de la 4,24% în 2009 la 3,6% în anul curent. A fost vreodată din 2011 și până în prezent 6%? Nicidecum. Cam asta ar fi pe scurt motivul revoltei și nemulțumirii care a atins cote maxime în luna noiembrie a lui 2013 (remember, remember the 6th of November, ca să fac o parafrază). Pentru mai multe detalii aici și aici. […]

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.