Pentru că mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic.
Tot așa, povestea vieții mele este la fel cu cea a multor altor tineri între 20-25 de ani. Am crescut într-o familie normală, părinții au muncit toată viața pentru sormea și pentru mine, am fost la școală, am terminat facultăți și masterate amândouă, muncim. Suntem bine.
Viața mea decurge ca a multor altor tineri angajați din București – dimineața un covrig pe fugă, lucru și emailuri, pauza de prânz, alte mailuri și alte meetinguri, o pauză de cafea și țigară pe balcon, gata niște rapoarte. Repede la cursuri, să fie făcută prezența. Încă o profesoară care se bucură de cunoștințele noastre pentru că nu stăpânește materia. Încă un proiect de făcut care să respecte indicatorii și bibliografia. Știm teorie, gata.
Știm că în social media trebuie să spunem povești. Storytelling prin content marketing. Statusul tău de pe facebook trebuie să fie engaging, chiar înainte de butonul de See more… pentru ca cititorul să apese, să-ți citească toată povestea duioasă și plină de atribute, să fie și el parte, să empatizeze, să dea like share comment și să povestească și în pauza de țigară despre ai văzut ce-a scris ăla pe facebook.
N-are sens nimic din ce scriu pentru că nu știu să scriu povești. Viața mea nu-i ca-n povești, n-am zâne și feți-frumoși, nici măcar dragoni și zmei. Doar taskuri, deadlineuri și proiecte.
0 Comments