Relația mea de love-hate cu Bucureștiul este deseori subiectul articolelor de aici și de pe ACMBP. Încă este singurul oraș în care aș locui în România, dar e tot mai puțin singurul în care aș locui din Europa (d’apai din lume!).

Cum petrec mult timp în mijloacele de transport în comun, mintea-mi zboară spre concluzii personale cu privire la capitală și locuitorii săi. Uite câteva:

  • Un oraș mereu pe fugă. Nu avem răbdare să mergem la cumpărături din magazin în magazin, deși ne incită ideea unei plimbări pe oxford street. Nouă ne trebuie malluri.
  • Un oraș sărac. Plin de shaorma și covrigi. Suntem săraci și mâncăm prost.
  • Capitaliști fuduli. Nu se cuvine să nu avem haine de la anumite branduri sau să mergem la birou mai slab îmbrăcate decât colegele. Așa încât nu poți merge pe autobuz cu haine de birou și îți trebuie mașină.
  • Un oraș plin de oportunități. De la bilete ieftine spre țări străine, la joburi bune și școli pe bune (inclusiv private, pentru preuniversitar).
  • Orașul care-ți permite să fii singur. Uneori faptul că nimănui nu-i păsa te ajută să-ți vezi de ale tale. Alteori nu te mai trezești după ce ajungi la metrou.
  • Oamenii iau animalele din farfurie sau din pădure și le duc la saloane de îngrijire. Unde ai mai văzut să ai animal de companie găina, porc, vulpe sau arici?
  • Bătrânii pe care-i întâlnești aici nu sunt cei din proverbul “cine n-ar bătrân, să-și cumpere.”

Astea pot intra și la prejudecăți din provincie, sunt sigur mai plauzibile decât veșnicele povești cu câine vagabonzi, gunoi pe stradă și mitici nesuferiți.

Share Button
Categories: Bucuresti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *