cămine fllsÎn fiecare toamnă apar la știri reportaje despre cămine și despre cum “studenții dau bani la cămin ca și cum ar sta în chirie”. Și asta spune destule despre cât de mult investighează știriștii despre ce se întâmplă cu adevărat.

Mai mult decât atât, toți se opresc la transmiterea știrii și nu se informează mai departe. De ce ajung studenții să-și cumpere loc în cămin? Și, mai ales, care sunt condițiile de trai în cămin?

Să le luăm pe rând:

1. Să traiești în București este scump, nu e la fel ca în provincie. De cele mai multe ori, părinții fac eforturi mari pentru a-și întreține puiuțul la facultate. Și aleg o cale de mijloc – plătesc pe un loc de cămin 200-300 € în septembrie, iar apoi plătesc vreo 150 lei pe lună, cu toate cheltuielile de întreținere. Păi cum să compari 300€ (~1335lei) + 9 X 150 (1350lei) = ~2685 cu 9 X 100 € (4005) + 9 X ~200lei (1800) = 5805. Adică, ajungi la vreo 3000 de lei cheltuieli totale la cămin, pe când în chirie la vreo 6000 de lei.

Apoi, v-ați întrebat vreodată de ce se cumpără locuri la cămin? Să fie oare pentru că sunt foarte puține locuri comparativ cu numărul de studenți? Să fie oare pentru că se suplimentează locurile la taxă, deci sunt mai mulți studenți, însă nu există și locuri de cazare pentru ei?

Citiți la ANOSRiști mai multe despre subfinanțarea Educației.

2. Condițiile de stat în cămin nu sunt cele mai fericite. În unul dintre cele mai bune cămine ale universității sunt găuri în tavanele de la băi. În foarte multe cămine sunt gândaci, toaletele nu sunt curățate, gunoaiele se adună la ghenă, iar cele mai multe dușuri sunt stricate și cu uși sparte.

Să nu-mi veniți acum cu teoria că astea sunt condițiile de cămin și că așa a fost întotdeauna, că nu-s de acord. Da, știu că sunt și studenții de vină, că din cauza neglijenței lor apar gândaci și așa mai departe, însă trăim în secolul XXI, în caz că nu ați uitat.

Cât am stat în Grozăvești D, am avut bucuria să o am pe dna. Viorica administrator, o femeie exigentă și dură cu toată lumea, inclusiv cu femeile de serviciu care nu-și făceau bine treaba. Datorită țipetelor matinale “Margaretoooo, uite ce-ai lăsat în urma ta!”, nu am beneficiat de gândaci.

Concluzia: Nu luați de bune toate știrile, cele mai multe nu sunt mai mult decât o înregistrare cu camera ascunsă între un fals-student și administrator. Nici nu susțin acest comportament și mereu le-am zis părinților la admitere că este ilegal să cumperi loc la cămin și că asta atrage exmatricularea. Însă, trebuie să vedem și din ce cauză se întâmplă acest fenomen an după an. Poate că dacă în locul unui nou mall s-ar face un cămin studențesc, nu ar mai fi atâtea probleme.

Share Button

2 Comments

Gabi · October 16, 2013 at 7:24 am

Ai uitat sa mentionezi de cat de cretine sunt uneori repartizarile la camin dpdv al metodologiei, si ca si acolo sunt multe nereguli:). Cat despre conditiile de camin, in Kogalniceanu tin sa zic ca mi-am uitat inelul de aur la baie(pe hol), si l-am recuperat, il gasise o tipa si a pus afis. Cand m-am prezentat, intai m-a luat la intrebari gen sa ii descriu inelul, si abia apoi mi l-a dat. Nu mai zic de oale, pantofi, haine lasate pe hol si care tot acolo le gaseai… Depinde mult de oamenii dintr-un loc.

    gabriela · October 16, 2013 at 8:45 am

    Oh, da! Sunt multe nereguli și la nivelul birocrației.

    Nu te contrazic în ceea ce privește oamenii. Mari probleme sunt la nivel de întreținere și condiții ale clădirilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.