Category Archives: ganduri bete

where is my mind

For the last weeks something weird has happened to me: forgetting stuff, wandering mind, losing my things. Perhaps I’m just not in the mood, dunno, but it’s harder and harder to focus on what I have to do.

Continue reading

Share Button

Bucureștiul – orașul care te pregătește pentru viață

În București nu ai vreme să copilărești.  Ai ajuns aici pentru că sunt multe oportunități. De carieră, de dezvoltare personală, de găsit perechea? Nu știu, așa mi-au zis și mie unii acum 3 ani de zile și uite că tot aici am rămas. Continue reading

Share Button

Tu câte prostii strângi?

Citeam mai prin primăvară niște articole conform cărora e bine să scapi de lucrurile inutile din casa ta. De exemplu, hainele pe care nu le-ai mai purtat în ultimele 8 luni, afară pe geam! Bijuteriile care se înnegresc în cutie, la fier vechi! Machiajele mai vechi de 2 ani, în coșul de gunoi! Aparent, în lucrurile astea nefolosite și vechi stă energia negativă și din cauza lor nu e loc pentru lucruri noi, curate, cu energie pozitivă. Continue reading

Share Button

Doamnă, dar sunteți chiar nesimțită!

Locuiești în București? Mergi cu RATBul? De câte ori ai auzit asta în ultima săptămână? Bătrâni care aparent se respectă între ei și care vorbesc cu “vă rog, doamnă” sau “coborâți la următoarea, doamnă?” jonglat cu câte un “dați-vă mai încolo, doamnă!” sau “doamnă, nu vedeți că sunt mai în vârstă? sunteți chiar nesimțită să-mi luați locul!”

Nu, ideea postării nu era despre bătrânii din autobuzele bucureștene, că toată lumea are povești cu ei. Voiam să scriu despre “supra-politețea” generației trecute.

Am mare noroc că m-am născut când m-am născut. Am o soră mai mare cu 8 ani. Cea mai mare verișoară a mea are o fiică mai mare decât mine. Dacă ar fi fost pe vremea bunicii, probabil că ar fi trebuit să folosesc un apelativ dubios. Așa, m-am învățat să vorbesc la per-tu cu cei mai mari decât mine. Acum, mi-e oarecum dificil să vorbesc cu profesoarele doctorande, care îs numai cu vreo 5 ani mai mari decât mine, cu “doamna”.

***

Pe unde am avut ocazia să lucrez sau să fac internship/voluntariat, lumea era foarte deschisă și prietenoasă, chiar insistând să nu folosesc apelative de politețe. Asta a fost în mediul privat, ce-i drept.

În instituțiile statului, am observat că lumea vorbește foarte des la persoana a 2a plural. Cunosc persoane care lucrează împreună de zece-cincisprezece ani, își cunosc viața și familiile, sunt cam de aceeași vârstă și, totuși, nu-și permit să vorbească la per-tu. “Doamnă, dați-mi zahărul, vă rog!” sau “Sunteți gata de plecare?”. Sună fals, parcă. Sau poate că am crescut într-un alt mediu cu totul.

Cine știe să-mi explice ce-i cu politețea asta superficială?

Share Button

Teama de a greși

Facem parte din generația Y. Suntem înconjurați de sute de modele de tineri care la 20 de ani fac lucruri inspiraționale, sunt pasionați și devin modele pentru noi, restul.

Apoi încerci să ieși și tu din zona de confort. Clar, nu este ușor să te mobilizezi, să faci lucruri noi. Îți trebuie o doză mică de curaj și încă una de încredere. Potențial ai sigur, toți avem potențial. Însă ne este greu să-l punem la lucru. Ne este greu pentru că pretențiile sunt mari. Nu ai voie să greșești, trebuie să-ți iasă din prima.

inspirably.com

La facultate, când începem să vorbim în limba străină pe care o studiem, ni se atrage atenția ușor în derâdere de la primul cuvânt – că nu-i accentul bine pus, că l trebuie înmuiat, că ceva. Trebuia să știi asta deja, dacă ai învățat teoria.

Când lucrezi cu pasiune la un proiect, ți-e teamă să preiei inițiativa, să-ți expui ideile, să-ți asumi responsabilitățile. Îi lași pe alții să facă asta, pentru ca tu să-i critici de pe margine. Fără să te gândești cum ți-ar fi fost ție.

Nu ne naștem învățați. Este normal să facem greșeli la început. La fel de normal este să nu te sperii când cineva te critică și să te închizi în cochilia ta sau să îi răspunzi cu răutate. Nu toată lumea a dezvoltat o pasiune în a critica pe ceilalți, mulți vor să fie de ajutor.

Abia atunci când îți deschizi inima poți să înțelegi cu mintea ce vrea celălalt să-ți spună. Vei realiza că poate are dreptate și data viitoare vei fi mai atent. Astfel, crești spiritual, apreciezi mai mult pe cei din jur și evoluezi în ceea ce faci.
An open heart is an open mind.

Uite aici un articol interesant despre cum ne poate ajuta vulnerabilitatea.

Share Button

Singurul motiv pentru care nu-mi place Revelionul

scorpiondagger.tumblr.com/

Cu siguranța ați dat zilele astea peste articolul de pe VICE cu 5 motive pentru care urăsc Revelionul. Inspirată de ei, m-am hotărât să-mi vărs și eu oful în ajunul ajunului Anului Nou.

Mie nu-mi place ideea de Revelion pentru că toată lumea înnebunește cu o lună – două înainte de 31 decembrie de grija locului în care vor sărbători trecerea dintre ani. Și apoi, toate femeile înnebunesc cu câteva săptămâni înainte de marea seară de grija ținutei pe care o vor etala. Și să nu mai vorbesc despre reclame sau televiziuni.

Nu mi se pare normal să te stresezi atât pentru o simplă seară. Dacă-i ziua ta de naștere felicitări, toată planeta te sărbătorește!

Că am pomenit de zile de naștere, câți gândesc așa când li se apropie aniversarea? Câți își zic cu 2 luni înainte: “băi, anul ăsta, de ziua mea, vreau să rezerv o masă la un restaurant de lux și să petrec toată noaptea, alături de prieteni și de prietenii prietenilor, pe care nu prea îi cunosc”? Foarte mișto dacă vă regăsiți în categoria asta, de faceți din ziua voastră petrecere locală. Pentru ceilalți, join the group.

De tradiții nu putem să vorbim, asta-i clar. Măcar să nu ne mai limităm la o singură noapte pe an care să fie memorabilă, să fie mai multe, cu ocazii mult, mult mai personale.

Mâine seară petrec cu oameni dragi, sper să aveți și voi norocul meu!

Share Button

Mulțumesc 2013, ai fost genial!

Treișpele nu mi-a purtat deloc ghinion, ba chiar a fost un an extraordinar! Deși a trecut foarte repede, sunt recunoscătoare că am reușit să învăț foarte multe lucruri. Cred că anul acesta am reușit să am atât de multe beneficii pentru că am încercat să nu mai fiu chiar atât de critică cu oamenii și să fiu cu inima deschisă, căci de la fiecare am avut ceva de învățat. Am descoperit zona de confort și nu mi-a plăcut de ea, că simțeam că nu ajung nicăieri. De aceea mi-am luat inima în dinți și am făcut cât am putut la momentul respectiv.

Și pentru că “sistemul” e făcut din oameni, lor vreau să le mulțumesc pentru anul ăsta plin:

– întregii mele familii care mă acceptă, care mă hrănește, care mă primește în vizită

grozavilor care mi-au arătat că viața la cămin nu este deloc așa de urâtă pe cât pare

aslsiștilor pasionați, care m-au ajutat în toate proiectele pe care le-am coordonat

anosriștilor din toată țara, care mi-au arătat o altă față a vieții studențești

– oamenilor frumoși de la Orange și de la QS, de la Booktopia.ro și potsieu.ro, care m-au primit la ei în echipe și m-au lăsat să fur meserie de la ei

– umanilor din online, care mi-au arătat câte aș putea să capăt (material&spiritual) dacă aș fi mai implicată

– tipilor curajoși cu care am ieșit la o limonadă/ciocolată caldă/ceva, mi-ați dovedit că nu-i adevărat că “bărbații sunt porci”

– celor care s-au pus contra și m-au supărat la un moment dat, căci n-am făcut eu bine ceva, de nu v-am convins.

Nu sunt neapărat mulțumită de ce am făcut. Puteam să cunosc mai mulți oameni. Puteam merge mai des la munte, puteam să mă plimb mai mult prin țară, poate nițel și prin afară. Puteam să fac mai puține greșeli și să vorbesc mai blând.

Îmi propun ca în 2014 să mă autodepășesc, să fac și mai multe lucruri, să cunosc și mai mulți oameni geniali, să descopăr și mai multe locuri faine. Va fi bine, oricum. Lucrurile mereu se aranjează.

2014

Share Button

Occident pentru Ro: de bine sau nu?

Începem cronologic.

***

Cu vreo lună în urmă, participam la o conferință dedicată femeilor antreprenor, cu scopul de a promova un eveniment (și a cunoaște niște femei care te impresionează prin ceea ce fac). În pauza de prânz am stat la masă cu câteva doamne din Basarabia. Printre 5 cuvinte în română cu puternic accent moldovenesc și 3 scăpări rusiste, m-am integrat perfect. Vorbeau de afaceri, de creșterea lor și mai ales despre parteneriate internaționale.

Prin experiența lor am descoperit că românii s-au murdărit la gură de vorbe mult prea politicoase, de la occidentali. Românii, în comparație cu ucrainienii (pentru a folosi exemplul dat de cele trecute nițel prin viață) te tot amăgesc și-ți promit câte în lună și în stele. Le e teamă, rușine sau mai știu eu ce, să te refuze din prima.

***

Câteva săptămâni mai târziu, pregătiri mari pentru conferință. Voiam să dăm câteva premii, aveam nevoie de parteneriate, cel mai simplu a fost să apelăm la librării de carte străină. Au fost două care au spus că ne ajută, din motive etice, ne-am hotărât să rămânem doar la una. Promisiuni frumoase, colaborare fructuoasă, “îmi dați pe mail mai multe detalii, însă colaborăm cu siguranță!”. În ajunul evenimentului nu reușeam să mai dăm de nimeni.

În momentele acelea mi-am amintit de doamnele din Basarabia, cum povesteau dezamăgite că le este greu să colaboreze cu românii, pentru că nu sunt serioși.

***

Să ne fi influențat atât de mult globalizarea și deschiderea către vestul Europei? Chiar am devenit atât de înțepați? Ne e rușine să recunoaștem că nu avem resurse pentru a susține un proiect?

Lecție învățată: spune pe bune, atunci când nu poți. Nu încurca pe alții că poate reușesc să găsească ceva mai fain, dacă-i anunți din timp. Dacă tot nu poți face bine, măcar nu face rău.

Share Button

Ce-i cu 21?

Sunt câteva vârste pe care eu le numesc “ani-clișeu”, reprezentări ale unor norme nescrise (de cele mai multe ori) ale societății, iar cele mai importante ar fi:

15 ani – adolescență pură, nu mai ești copil, ești la pubertate, începi să experimentezi și să descoperi lucruri.

17 ani – ești suficient de matur și totuși încă adolescent, nu ai încă responsabilități legale

18 ani – permis, majorat, bac, facultate, libertate?

20 ani – fără griji și fără bani. studenție și distracție

21 de ani – major în toate statele lumii. se simte tot mai puternic trecerea la omul adult și responsabil. licență, job, master, chestii serioase.

Nu știu cum să mă port. Mă simt de parcă sunt invitată la o petrecere unde nu cunosc pe nimeni și atmosfera e cu totul diferită, iar eu stau frumos într-un colț, cu un pahar de apă plată.

***

Mi-am sărbătorit ziua de naștere prin curățenie în apartament și gătit. Inițial nu voiam să petrec, nu aveam stare pentru asta. Iar aici au intervenit prietenii mei și mi-am sărbătorit seara de naștere alături de ei. Și fu tare bine că au făcut asta pentru mine. Și le mulțumesc >:D<

***

Deocamdată mă las dusă de val. Apar niște lucruri tare faine în viitorul meu apropiat și vreau să profit cât pot de mult de sănătatea, rezistența și timpul meu, pentru a nu pierde nimic.

Share Button

Ies din zona de confort și-mi place!

Auzi tu, știi ce-am realizat recent? Că te simți super bine când ieși din zona de confort. Am început din septembrie – așa mi-a propus să încep anul ăsta universitar. Să fac chestii de la care mă eschivam de obicei. De aceea sunt plină de energie acum, deși am avut cursuri de la 8 la 16 și abia aștept să vină dimineața, să mai rezolv niște lucruri.

Chiar pe 1 septembrie a început proiectul ăsta personal, când am ieșit pentru prima dată la un protest. Mi-era teamă să ies în stradă, că la știri dă că se întâmple chestii urâte protestarilor. Însă de atunci, de fiecare dată când calc pe asfalt, mă încarc cu super-puteri și simt cum pot schimba lucruri în jurul meu.

Apoi, pe 1 octombrie când am vorbit pentru prima oară în fața a câteva zeci bune de oameni. Niciodată n-am crezut că pot fi mai mult decât bâlbâită și plictisitoare, însă am reușit chiar să-i sperii pe câțiva boboci.

Iar la cursurile de rusă, am în sfârșit o lectoriță străină! Mereu am fost geloase pe cei de la slavele mici că au lectori străini. Acum pot și eu să învăț să vorbesc. Mi-e cam greu, dar ce poate să se întâmple rău? Măcar așa aflu de fiecare dată când fac o greșeală.

Și la engleză mi-am luat puțin inima în dinți. Anul acesta voi studia literatura americană, niciodată nu i-am fost fană. Și pentru că nu poți susține ceva fără argumente, trebuia să o descopăr. La seminarul de literatură i-am spus profesoarei că nu-mi place de Hawkeye (din Ultimul mohican), cu explicații și am primit 10. Deși mi-a spus că am avut un punct de vedere puternic.

Nu a fost mare lucru de făcut. Pur și simplu m-am hotărât să fiu mai deschisă, să nu stau cu capul în bancă și să văd ce se întâmplă în jurul meu și cum pot lua parte activ. Iar asta mă motivează în mare fel, simt că mai am atât de multe lucruri de făcut!

Pe tine ce te motivează, tu ce ai făcut să ieși din zona de confort în ultima perioadă?

Share Button