Category Archives: cărţi

Piesa de teatru în care nu se întâmplă nimic // Trei surori de Anton Cehov

„Trei surori” este o piesă de teatru care înfățișează viața familiei Prozorov: a Olgăi, Mașei, Irinei și a lui Andrei, cu accent pe dorințele celor trei surori, după cum subliniază și titlul. Viețile lor se învârt în jurul acelorași idei și evenimente, neavând loc, practic, niciun lucru  care să scoată personajele din zona lor de confort și să le facă reacționeze instinctiv. Continue reading

Share Button

Fakirul și lecția de marketing

fakir1Fetele de la Booktopia au propus un joc de ștafetă utilizatorilor de pe platformă: o întrecere în 2 echipe, de câte 5 cititori, Continue reading

Share Button

Literatura sovietică sau Despre haos

Modernismul rus sau literatura sovietică. Acea literatură despre care se spune că are mai multe fețe. Scriitorii de la începutul secolului XX le-au răspuns clasicilor în sute de pagini. Unele fantastice, altele plictisitoare ca naiba. Nu sunt fana literaturii sovietice. Sau poate nu am reușit să empatizez prea mult cu ce se întâmpla acolo. Continue reading

Share Button

Fără poezie nu-i sensibilitate

soul poeCând îți dai seama că ești suficient de sensibil pentru poezie? Eu nu sunt încă.

În ultimele luni am fost înconjurată de poeți și versuri și sentimente. Se ia un curs despre poetica lui Esenin (Pușkin de secol XX), un curs de literatură americană, care îi include pe Poe, William Carlos Williams, Ezra Pound ș.a. și încă un curs de literatură sovietică cu Ahmatova, Blok sau Balmont și rezultă mai multă poezie decât ai citit în ultimii ani.

E chiar plăcut să-ți auzi profesorii vorbind cu mare pasiune despre poeții lor preferați, să asculți și poeziile recitate de actori care dau viață cu totul fiecărei figuri de stil. Continue reading

Share Button

Irina Denejkina și Votca-Cola

Mulțumită celor de la Biblioteca Metropolitană și politicii lor prin care ai acces liber la raft, săptămâna trecută mi-au căzut ochii pe un titlu ce preconiza un subiect notoriu – Votca-Cola. 

Însă, să o luăm cu începutul. Irina Denejkina este o tânără autoare din Rusia, un wunderkind al generației post-perestroika, născută în 1981 și a cărei texte nasc discuții între literații ruși. Sau cel puțin așa am citit pe net.

Votca-Cola este o carte ce prezintă o lume punk-rock-hip-hop, îmbătată cu vodkă și îmbuibată cu cartofi prăjiți de la McD în 12 povești. Personajele sunt adolescenți huligani, creativi, artiști, bătăuși. Probabil că reprezintă tipare umane reale în Rusia post-comunistă.

Trebuie să recunosc, după sute de pagini de-ale clasicilor, cele 200 și un pic de pagini ale Irinei Denejkina a fost cu o ploaie rece într-o zi fierbinte (cam cum a fost zilele astea vremea). Nici nu ai timp să te obișnuiești cu stilul, totul vine brusc, ca o ambuscadă peste tine. Toate poveștile care te trimiteau într-un cadru leneș, de țară evoluează în povești cu bătăi între skinheads.

A fost o carte care nu mi-a displăcut. Nu m-a deranjat stilul deschis și informal, nici imaginile pe care le construiau cuvintele dure. Cred că este utilă celor care doresc să cunoască o cultură rusă contemporană.

Share Button

Rusia Imperială – o introducere în cultura rusă

Poporul rus este fascinant de descoperit. Au un spirit național foarte puternic, însă mereu au fost deschiși noutăților vestice.

Rusia Imperială este scrisă de prof. Antoaneta Olteanu, o reputată traducătoare de limba rusă din prezent (cam toate cărțile scriitorilor ruși, apărute recent în librării, sunt traduse în limba română de dumneaei).

Îmi place stilul în care scrie pentru că nu folosește un limbaj elevat, nu epatează cu ale sale cunoștințe, ci livrează obiectiv un conținut relevant pentru orice iubitor de rusă. Pornind de la împărați, ajunge la administrație și armată, evoluția orașelor, stilul de viață al oamenilor, cu cârciumi și ceai, până la consumul de vodcă și reformele lui Gorbaciov privind această licoare.

Din punctul meu de vedere, cartea ar trebui să fie indispensabilă studenților la rusă de pretutindeni. Cu ajutorul acestor informații pot fi înțelese mult mai ușor aspecte de cultură și politică din zilele noastre. De asemenea, este interesant de observat asemănările comportamentale dintre ruși și noi, românii.

***

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

Share Button

O mică glumă cu Cehov

“Medicine is my lawful wife”, he once said, “and literature is my mistress.”

o mică glumă

Антон Павлович Чехов este unul dintre monștrii sacri ai literaturii ruse, după cum ar spune o profesoară de la facultate. Este cunoscut în principal datorită operelor dramatice pe care le-a scris (“Pescărușul”, “Trei surori”, “Livada cu vișini”), însă nici povestioarele sale nu sunt de lepădat.

***

http://www.all.ro/colectia_iubiri-de-altadata/o-mica-gluma.html

Duminica trecută, de Dragobete am început să citesc opt dintre aceste povestioare, strânse într-o mică cărticică, care-i poartă numele primei povestiri – O mică glumă. Duminica de ieri le-am recitit, mi se părea că ceva mi-a scăpat.

Cele 109 pagini sunt împărțite în “O mică glumă“, “Iubirea“, “Polinka“, “Doctorul“, “Lecții dragi“, “Ionîci“, “Doamna cu cățelul” și “Despre dragoste“. Fiecare are plot-ul său și aparent nu se leagă deloc între ele. Și totuși…

Scrise într-o stare ușor ludică, fiecare reprezintă o poveste de viață, o realitate valabilă în orice secol, indiferent de perioada in care au fost create.

“e foarte plictisitor să fii logodnic, e mult mai plictisitor decât să fii soț sau nimic. logodnicul a plecat de la un mal, n-a ajuns încă la celălalt; nu e însurat și nici nu se poate spune ca e burlac.”

Preferata mea este “Iubirea”. Este scrisă la persoana I, cu vocea personajului principal masculin. El vorbește despre schimbările prin care treci atunci când iubești. Dacă înainte era dispus să renunțe la o femeie din cauza unei pete pe ciorap, acum trece cu vederea orice.

Așa este în orice relație. Renunți la mărginitul tu pentru infinitul noi. Preferi să faci compromisuri și să treci cu vedere lucruri care de obicei te deranjează. Aș avea aroganța să spun că este un pic de egoism la mijloc, pentru că în final, tot TU ești fericit.

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

Share Button

Călătorie de la Petersburg la Moscova

Путешествие из Петербурга в Москву de Aleksandr Radișcev.

Este singura operă care mi-a plăcut cu adevărat dintre toate cele studiate în primul semestru. De ce? Vă zic imediat.

Aduce puțin a Hanul Ancuței, adică fiecare capitol este o nouă povestire în care un alt personaj povestește cum nobilii, țarul sau sistemul i-a afectat viața.

Povestirea care m-a marcat a fost cea a unui bărbat. După o afacere neprofitabilă și niște datorii pe care le avea partenerul și greșelile unor funcționari, el trebuia să meargă la închisoare. Soția lui a vrut să fie alături de el, dar a făcut un soi de criză și a murit. Și ea, și copilul ce-l purta în pântece.

Nu am folosit cuvinte contemporane, moderne degeaba. Absolut toate întâmplările din carte se pot regăsi, într-o versiune modernă bineînțeles, în viețile noastre sau ale cunoscuților noștri.

La acea vreme, după perioada glorioasă a lui Petru cel Mare și actuala perioadă grea a Ecaterinei, acest roman a fost cu adevărat revoluționar. A făcut parte din curentul protestar chiar prin îndemnurile autorului la luptă.

Cartea a fost distrusă în mai multe rânduri și Radișcev exilat în Siberia. Din fericire, a reapărut la începutul secolului al XX-lea, în contextul revoluțiilor bolșevice.

Am ținut de ceva timp să scriu despre ea pentru că este o capodoperă, însă se pierde în umbra lui Dostoievski sau Tolstoi. Mi-am reamintit de ea când am citit anunțul despre concursul Bookmag pe chestii livrești (și mulțumesc Andreea că mi-ai arătat). Da, postarea face parte din concursul Bookmag, dar nu asta e important.

Share Button

Jesús Díaz a devenit unul dintre autorii mei preferați

Vorbeam la un moment dat cu cineva și-i spuneam că sunt fascinată de romanele scrise de autori spanioli/latino-americani. Au o anumită căldură în exprimare, un oarecare exotism transmis prin personajele lor, încât mă farmecă instant.

Acum câteva luni am citit Spune-mi ceva despre Cuba, un roman în care este descrisă încercarea de evadare a lui Stalin Martinez din Cuba comunistă, la fratele său stabilit în S.U.A. Acolo toată lumea îi cere să îi spună ceva despre Cuba – de aici și titlul Dime algo sobre Cuba. Pentru șapte zile este nevoit să locuiască pe un acoperiș, iar în această perioadă el istorisește lucrurile prin care a trecut pentru a ajunge în Țara tuturor posibilităților.

Zilele trecute am intrat într-o librărie hotărâtă să-mi cumpăr o carte pentru că aici nu mi-am adus deloc de-acasă. Astfel, am dat peste romanul Cele patru fugi ale lui Manuel. M-a atras numele autorului, îmi suna cunoscut și nu știam de unde. Ulterior am realizat că este autorul celei sus-descrise.

În acest roman este vorba despre un tânăr student la Facultatea de Temperaturi joase din Harkov, bursier venit din Cuba. Întrucât este apatrid, e obligat să se întoarcă în Cuba. Nu vrea asta și de aceea încearcă să fugă în Occident – de patru ori după cum v-ați imaginat. Pe parcursul acțiunii găsim prietenii adevărate, dragoste puternică, diferite slujbe pentru subzistență (de la țăran pe câmp la translator între bișnițari).

Trei citate mi-au rămas întipărite:

Reies trei morale: prima: nu oricine te bagă în rahat vrea să te distrugă. A doua: nu oricine te scoate din rahat vrea să te ajute. A treia: când ești în rahat, nu te mișca, dacă vrei să-ți salvezi fundul.

Nici cocoșul nu-i găină, nici Trabantul nu-i mașină.

Putea să-i mulțumească Atotputernicului Daimler-Benz, Dumnezeul mașinilor, primei lui născute, Sfânta Mercedes, și îngerilor Air Bags, care îl ajutaseră să iasă teafăr și sănătos din accident.

Share Button