Serialul Big Little Lies (Marile Minciuni Nevinovate) este unul dintre preferatele mele la momentul actual. O fi povestea, or fi actorii, dar este cu siguranță un serial la care voi reveni în câteva luni.

Ce se întâmplă în serial/carte: un grup de 5 femei, mame care se cunosc la școala copiilor, care inițial nu par să aibă nimic în comun, dar ajung să împartă secretul unei crime. În serial, rolurile lor sunt interpretate de: Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Shailene Woodley, Zoë Kravitz, Laura Dern, iar printre soți îi menționez pe Adam Scott sau Alexander Skarsgård (care interpretează genial). În cel de-al doilea sezon, se alătură și Meryl Streep în rolul mamei victimei.

Subiectul cărții și, respectiv, al filmului, este în jurul violenței domestice și adulterului. Lucruri se întâmplă de ambele părți, iar cele 5 cupluri puse sub lupă afișează diverse situații și combinații, toate putându-se întâmpla oricui.

Carte vs. Serial

Sincer, cred că cele două se potrivesc să fie consumate împreună. Cartea povestește mai mult despre perioada de dinainte de eveniment, iar filmul întrupează ambele ere din viața personajelor, într-un echilibru destul de clar. Empatizăm cu personajele, situațiile fiind atât de autentice pentru un cuplu. Doar că eu una am simțit că în carte sunt mai superficiale (sunt numai vreo 500 de pagini în traducere), pe când șirul ăla de actori le conferă personalități foarte complexe.

Ca informație colaterală, se pare că rolul mamei lui Perry a fost creat special pentru Meryl Streep, în sezonul 2. Și are femeia o scenă în care urlă, ți se ridică părul pe ceafă.

Legat de carte, trebuie să vă recomand să citiți varianta în engleză (de pe elefant / cărturești / books-express). Traducerea în limba română are niște structuri mai ciudate și cuvinte nepotrivite (supermagazin, copie – copy – în loc de text). Sunt convinsă că m-aș fi bucurat mai mult de ea dacă nu aș fi revenit asupra unor fraze, să mă asigur că am citit bine. Altfel, să nu te sperii de dimensiunea cărții, o vei devora rapid.

Diferențe între carte și serialul Marile Minciuni Nevinovate

  • În carte: acțiunea se petrece pe coasta Australiană, iar în serial este în California.
  • Aflăm că Bonnie are o poveste clară legată de motivația acțiunii sale.
  • Nu aflăm prea multe despre Renata, iar serialul o umanizează.
  • Mama lui Perry nu apare deloc, e doar menționată familia lui minunată. Nu știm nimic despre sursa comportamentului lui.
  • Și Madeline și Jane sunt rănite din cauza unei alte altercații, între doi tați care-și înșelau nevestele cu bona franțuzoaică.
  • Pe când în serial, adulterul din căsnicia Renatei se află la mijlocul sezonului 2.
  • Madeline nu are o aventură și nici un fiu.
  • Se aflau doar femeile pe balcon în momentul evenimentului.
  • Nu se face legătura între tatăl lui Ziggy și vărul lui Perry.
  • Chloe e mult mai simpatică.

Ați văzut serialul, ați citit cartea? Cum vi se par?

Share Button

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.