Când eram eu în liceu…

Când eram în liceu, apăruse viral înregistrare lui Tudor Chirilă, Scrisoare pentru liceeni. O ascultam și o dădeam mai departe de fiecare dată când simțeam că este nevoie. De multe ori mă mobiliza să ies din lenea cotidiană.

În liceu mi-era bine, nu știu cum se făcea că trebuia să învăț doar la ce-mi plăcea: istorie și geografie. Îmi plăcea mai ales la istorie pentru că mă ajuta să înțeleg știrile și să-mi dau seama cât bullshit este acolo.

de pe tumblr

În liceu, de fapt mereu în școală, spunem lucruri de genul “de ce trebuie să știu asta? n-o să-mi trebuiască niciodată / nu mă va opri nimeni pe stradă să mă întrebe asta”

Ei bine, ai fi surprinsi. Niciodată nu știi unde te duce viața și cât contează un amănunt mediocru pentru a nu trece drept ignorant. Zilele trecute eram pe stradă cu un prieten și vorbeam, informal, despre diverse lucruri din lumea în care trăim. La un moment dat, mă întreabă dacă știu când a apărut Uniunea Europeană. Și am știut, pentru că învățasem asta în liceu. Este uimitor momentul când îți vine în cap răspunsul, pentru că ți-a rămas bine stocat într-unul din cardurile tale de memorie.

***

În facultate trec prin același proces. Amân, mă gândesc că nu-mi trebuie, apoi mă lovesc de lucrul respectiv. Sar peste anumite informații pentru a le relua după o perioadă, când realizez că sunt destul de ușor de înțeles, sunt eu “d’ohhh!”.

Nu pot să spun că sistemul nostru de învățământ este excelent, dar nici nu mă pot plânge că e prea multă informație sau că e prea multă materie. Sunt doar lucruri de bază pe care poți alege (sau nu) să le aprofundezi.

***

Mesajul textului îl extrage fiecare. Eu vă dau un final tip de personal branding – renunțați la a vă lăuda cu chestii negative (nici mie nu știu să gătesc, gen) și înlocuiți cu chestii pozitive (îmi place să fac cocktailuri, gen).

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *