Evit deseori să scriu despre relațiile în care mă găsesc din respect pentru celălalt. Eu am ales și mi-am asumat să-mi scriu aici toate gândurile, el poate nu-și dorește să fie prins la mijloc.

Totuși, mă tot gândesc de la un timp încoace la ceva: cum, atunci când te atașezi de cineva, îi iei apărarea în fața celorlalți. Facem deja acest lucru cu membrii familiilor noastre, însă în acest caz ne vine natural. Este normal să nu permit cuiva străin să spună ceva urât de soră’mea, chiar dacă sunt momente în care nu cădem de acord.

La fel, ajungi să faci și într-o altfel de relație. Sau după. M-am trezit luându-i apărarea unui fost iubit, la ceva timp de la despărțire, în fața unor persoane care nu-l cunoșteau atât de bine. Poate că nici eu nu-l mai știam foarte bine, însă fusesem aproape de el dintr-un alt rol și aveam de ce să (mai) am încredere.

Și apoi, mă gândesc că e un soi de validare pentru mine, față de ceilalți. E vorba de standardele pe care le impun eu oamenilor care mă înconjoară și ar fi culmea ca tocmai un iubit să le încalce.

Nu știu cum e, mai am de învățat. Știu numai că-i bine atunci când simți că toată lumea îți este împotrivă și perechea ta este încă alături de tine.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *